După două luni de stare de urgență, România a trecut la starea de alertă, care a fost anunțată în urmă de mai bine de o lună.
Din cauza pandemiei de coronavirus, multe țări din întreaga lume au fost în stare de urgență și au avut granițele închise, însă măsurile au fost relaxate în aproape toată Europa. Cu toate acestea, nu toată lumea este mulțumită de deciziile care au fost luate în țara noastră.
Chiar dacă există persoane care afirmă că România nu ar fi trebuit să fie deloc în stare de urgență, sunt foarte multe persoane care afirmă că starea de urgență trebuia să țină mai mult de două luni. Iar unul dintre cei care contestă deciziile luate de Guvern este fostul președinte Traian Băsescu.
„Eu am spus că nu trebuie ieșit din starea de urgență. Unii spun că suntem în valul doi! Nu, nu suntem în valul doi, suntem în valul unu, pe care nu l-am tratat cum trebuie, din cauza populismului. Această stare de alertă nu are niciun temei constituțional. Nu poți să diminuezi drepturi fundamentale prin hotărâre de Guvern. Prețul nu îl plătesc guvernanții, ci populația, prin îmbolnăvire și decese. Trebuie reintrodusă carantina pentru românii care vin din focare de infecție, din străinătate. Nu cred că actuala putere are curaj să reintroducă starea de urgență. Dar, la nevoie, va trebui să o reintroducă, dacă ajungem la 500 sau 600 de îmbolnăviri pe zi. Gândiți-vă ce va fi în spitale, în secțiile de reanimare, dacă ajungem la 500 de cazuri pe zi. Atunci să-i văd pe cei care au mințit că stăm bine, din populism”, a spus Traian Băsescu la TVR.
foto: Agerpres
Vezi și: Luna pride pe Tiktok
Gallery