Mona Nicoară, nominalizată la Premiile Gopo pentru film documentar: „Lumea mea s-a schimbat brusc”

Redacția Redacția

Actualizat 22. 6. 2020

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Ovaționată în cadrul a zeci de festivaluri de film din toată lumea cu documentarul „Our school” (Școala noastră), Mona Nicoară caută să obțină și prima ei statuetă la Premiilor Gopo. Gaal din acest an este live pe PROTVPlus.ro.

Mona Nicoară și-a dovedit talentul incredibil cu documetarul Our School (2011), un film despre discriminarea romilor în școlile românești. Prezentat prima data la Festivalul de Film Tribeca, documentarul s-a bucurat de un succes uriaș, fiind aplaudat în cadrul a 60 de festivaluri de film. Our school a câștigat două premii internaționale și s-a ales cu alte 3 nominalizări, pintre care și la Premiile Gopo 2012.

În acest an, Mona Nicoară vizează premiiul pentru cel mai bun documentar cu pelicula Distanța dintre mine și mine, un film cu și despre poeta Nina Cassian. Scriitoatea a murit în 2014 la New York, așa că documentarul este unul dintre ultimele materiale filmate cu Nina Cassian, care s-a refugiat la New York din cauza regimului comunist cate o vâna.

Gala Premiilor Gopo 2020 este la 29 iunie, la Verde Stop Arena din Capitală. Evenimentul va fi transmis live pe PROTVPlus.ro, de la 19.30, și difuzat pe PRO CINEMA, la 1 iulie 2020, de la ora 22.30.

Mona Nicoară: „Abia acum începem să acceptăm noua realitate”

În așteptarea galei de la București, care era programată inițial la 24 martie, regizoarea a declarat pentru PROTV.RO că pandemia de coronavirus a afectat serios industria cinematografică. Stabilită în Statele Unite ale Americii, Mona Nicoară a dezvăluit cum a afectat-o pee a această perioadă de carantină. 

„Prima lună am fost în situație de criză  și a doua am fost în răspuns la situația de criză. Ca pentru noi toți, lumea mea s-a schimbat brusc și din exterior, dar și din interior. Abia acum începem să acceptăm noua realitate și să încercăm să funcționăm în interiorul ei. Aveam trei proiecte în diverse stadii de dezvoltare, dar faptul că nu putem să ieșim din oras să filmăm le-au lăsat în suspensie (…) 

Așa că am început, mai mult terapeutic, ca să procesăm noi momentul, să filmăm absența vieții din oraș, care e foarte apăsătoare aici în New York, și prezența noastră intimă și forțată din casă. Poate iese de un scurtmetraj”, a spus Mona Nicoară.

Ce te motivează și ce te îngrijorează în această perioadă? 

„E mai ușor de zis ce mă îngrijorează. Ca pe noi toți, mă îngrijorează viața și sănătatea fizică și mentală a celor din jur. Aici, în America, cultul capitalismului cu orice preț a atins o culme morbidă, înfricoșătoare pentru minorități și cei vulnerabili, și tot acest coșmar n-are cum să nu aibă repercusiuni pe termen lung și asupra noastră, a celor care lucrăm în film. 

În carantină, când toată lumea stă acasă și consumă gratis filme, teatru, operă, la greu, a devenit limpede ca lumina zilei pentru toată lumea un lucru pe care noi, artiștii, îl știm demult: arta e un bun terapeutic de masă, un serviciu esențial. Dar statutul celor care produc acest bun esențial este departe de a fi asimilat lucrătorilor esențiali. Dimpotrivă. 

Freelancerii din artă au fost lăsați în multe locuri, inclusiv aici în SUA, în afara măsurilor de sprijin oferite de stat. Iar fundațiile private, cu toată bunăvoința, gestionează criza ca pe un fel de Hunger Games pentru artiști la restriște: granturi minuscule oferite primilor veniți, finanțări de proiecte care implică riscuri majore și probleme etice pentru cei care le fac, și chestionare peste chestionare care le oferă doar lor date și iluzia că au făcut ceva.

Ce mă motivează zilele astea e mai complicat de articulat: această liniște bruscă, chiar așa forțată cum e, poate ne dă ocazia să fim mai atenți, mai răbdători, mai reflexivi în relație cu arta - și cea pe care o facem, și cea pe care o consumăm. Trag speranțe că ieșim din pandemie mișcându-ne mai încet și mai intenționat, dorind cadre mai lente, cărți mai lungi, plăceri mai îndelungate și mai meditative”. 

Ce soluții vezi pentru și după ieșirea din criză în ceea ce privește industria?

„Într-un fel, cinema-ul a fost întotdeauna în criză. De mai bine un secol tot vin peste el revoluțiii tehnologice și ideologice, războaie și crize economice, chiar și pandemii. În America, gripa spaniolă, care a închis în 1918 cinematografele și parte a producțiilor, s-a lăsat cu consolidarea marilor studiouri și dominația unui singur model, cel al Hollywood-ului, câteva decenii bune. Mi-e groază că în absența unei regândiri radicale a rolului de serviciu public al artelor, o să ieșim din criza asta mai rău decât eram înainte, cu dominația unor giganți de streaming care din când în când se mai dedau la mici acțiuni de proiecții publice retro.”

Ce inițiative ai apreciat în această perioadă?

„Mă uit la ce se întâmplă cu artiștii în locuri ca Germania și mor de invidie. Nici în România, nici în America nu cred că e gestionată criza cum trebuie. Măcar în România mai e lume care s-a indignat și trage de autorități să facă ceva. Am văzut că Ada Solomon, care nu știu din ce-i făcută de trece prin criză cu energia unui rapid prin Bărăgan, a încercat să trezească și CNC-ul și Ministerul Culturii și oamenii de film din animația suspendată a momentului. Aici, în America, lumea de film, finanțatorii privați și firavele instituțiii de artă finațate din bani publici par să se fi resemnat cu pierdea a meciului la pauză.”

Vezi și VIDEO: Serialul „Videochat” - ep. 1