ß
Războiul dintre Amber Heard și Johnny Depp pare că nu se mai termină. Actorul o acuză pe fosta lui soție că a avut o partidă amoroasă în trei cu Elon Musk și cu fotomodelul Cara Delevigne.
Elon Musk neagă aceste acuzații, în ciuda mărturiei explozive din cadrul procesului de defăimare de 50 de milioane pe care Depp i l-a intentat fostei soții.
Deși a avut o relație cu fosta soție a lui Johnny Depp, Musk declară că în povestea lor de iubire nu ar fi fost implicată și fotomodelul Cara Delevigne . “Cara și cu mine suntem prieteni, dar n-am fost niciodată intimi. Ea poate confirma asta”, spune CEO-ul Tesla într-o declarație.
Declarația a fost dată de unul dintre purtătorii de cuvânt ai lui Musk, care neagă acuzațiile unei aventuri sau a sexului în trei și spune că acestea sunt un nonsens, o telenovelă.
Răspunsul lui Musk vine după ce Josh Drew, un prieten și fost vecin al lui Johnny Depp a depus mărturie, spunând că Musk, Heard și Delevigne au făcut sex în trei în casa lui Johnny Depp din Los Angeles.
Musk a mai fost acuzat și în trecut de aventuri cu Heard, înainte ca aceasta să divorțeze de Johnny Depp. El susține că, deși se întâlnea cu fosta soție a lui Johnny Depp cât încă aceștia erau căsătoriți, nu ar fi întreținut relații intime până ce mariajul ei s-a terminat, în 2016.
Echipa de avocați a lui Depp îl contrazice, susținând că Amber își înșela soțul și că relația cu Elon Musk a început încă de pe vremea când era căsătorită cu celebrul actor. Mai mult, fondatorul Tesla îi făcea vizite nocturne când Depp era plecat la filmări.
Sursă foto: Shutterstock, Getty Images