Educația continuă în mediul digital. NEW EDU (https://www.new-edu.ro) este singura instituție de educație din România care integrează eficient, sistemele de teleprezență în educație oferind meditații Online de calitate începând cu anul 2017.
Școala de Vară și planuri pentru noul An Școlar! Astfel, cu soluţiile tehnologice integrate, orice tânăr de pe teritoriul României care îşi doreşte accesul la o educaţie performantă, poate beneficia de serviciile educaţionale New Edu, necondiţionat de spaţiu şi timp. În plus faţă de competenţele pedagogice ale profesorilor, un rol foarte important, în prezent, îl ocupă soluţiile şi echipamentele IT. Cu cât colaborarea implică un conţinut practic, cu impact vizual şi accent pe interactivitate, cu atât procesul de învăţare devine mai eficient şi performant.
Datorită noilor reglementări, participanții au posibilitatea să opteze pentru prezența în mediul fizic, la sediul New Edu, cât și virtual, atât pentru cursurile din perioada verii cât și pentru cele din noul an școlar.
Școala de Vară 2020, își schimă puțin conținutul din cauza provocărilor generate de criza sănătății pe plan școlar. New Edu a decis integrarea ședințelor de pregătire axate pe recuperarea materiei.
”Pentru rezultate lăudabile în noul an școlar, primul pas constă în recuperarea materiei pierdute în semestrul al doilea de către cei mai mulți dintre copii. Astfel, la nivelul instituției noastre, s-a decis adaptarea programei educaționale din Școala de vară, integrând decupaje didactice relevante din materia anului școlar încheiat care odată sintetizate și recapitulate asigură continuitate și progres în noul an școlar” dir. educațional Drăgan Cristina.
Multe se pot uita în vacanța de vară, însă și mai multe se pot învăța. Școala de Vară® New Edu este în prezent cel mai eficient program de RECUPERARE A MATERIEI și CONSOLIDARE CUNOȘTINȚE pentru cele două materii fundamentale Matematică și Limba Română. Părinții spun ca este ”startul perfect pentru rezultate remarcabile în Noul An Școlar”. Programul complet durează 4 săptămâni (8 ședințe/săptămână = 16 ore intensive de recuperare/recapitulare materie) – părinții pot alege participarea la 1,2,3 sau 4 săptămâni. Fiecare săptămână are obiective diferite prin urmare tematica este alta în funcție de ce dorim să obținem. Fiecare săptămână este foarte utilă în demersul de pregătire al elevilor.
Metodologia educațională din cadrul centrului New Edu este adaptată mediului Online: unități de învățare, evaluări, teme, plan de acțiune iar profesorii sunt pregătiți pentru a face față provocărilor generate de colaborarea la distanță. Încă de la înființare, am oferit elevilor de gimnaziu și liceu posibilitatea de a se pregăti nu doar în mediul fizic ci și în cel virtual asigurând întrunirea tuturor caracteristicilor comunicării față în față dar și suplinind nevoia de pregătire a unui tânăr în secolul 21.
Pentru Anul Școlar 2020 - 2021 New Edu facilitează accesul la educația virtuală elevilor înscriși oferind GRATUIT o Tabletă
Cu ajutorul oamenilor dedicați, tehnologiilor educaționale și a unui model educațional eficient asigurăm o educație complementară în mediul VIRTUAL care determină îmbunătățirea performanțelor individuale, școlare și profesionale dar și creșterea încrederii de sine. Deoarece ne-am dorit ca fiecare elev să beneficieze de aceasta, oferim GRATUIT o tabletă pentru asigurarea setup-ului minim necesar pentru educația online. Aceasta va veni cu softuri educaționale instalate și materiale educaționale consistente din Biblioteca Virtuală New Edu. Condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a intra în posesia tabletei sunt plata în avans pe o perioadă menționată pe site-ul instituției și prezență de 100%. Doar prin consecvență se înregistrează progres și ne dorim să stimulăm asta în rândul copiilor și chiar al părinților.
Scopul New Edu este să permită tinerilor accesul la o educaţie modernă, bazată pe tehnologii educaționale, care facilitează obținerea de competenţe actuale şi performanţe crescute, constituindu-se, în egală măsură, într-un punct de atracție pentru aceștia. Sprijinim dezvoltarea sistemului educațional prin integrarea tehnologiilor inovatoare.
Dorim să construim o comunitate ale cărei valori să fie învățarea participativă, interconectarea, curiozitatea, libertatea de gândire și exprimare.
Gallery