ß
  • PRO TV
  • (P) 5 evenimente de vară la care poți dărui trandafiri criogenati speciali

(P) 5 evenimente de vară la care poți dărui trandafiri criogenati speciali

(P) 5 evenimente de vară la care poți dărui trandafiri criogenati speciali

Vara este cel mai permisiv anotimp din punct de vedere al evenimentelor ce se pot desfășura.

Este anotimpul ideal pentru nunți și pentru botezuri, pentru concedii, pentru escapade de weekend la mare și la munte, pentru petreceri care țîn până în zori. 

Dacă vei lua parte la un eveniment deosebit vara această, cu siguranță te gândeșți să dăruiești un cadou de neuitat, diferit și care să poată fi păstrat mult timp.

În cazul acesta, alege cu încredere trandafiri criogenati speciali. Aceștia rezistă până la 25 de ani și pot reprezenta cel mai frumos cadou pe care l-ai dăruit vreodată. În continuare, îți vom prezența cinci dintre evenimentele de vara la care poți dărui trandafiri criogenati! 

1. Cununie civilă sau religioasă: după cum bine știi, vara este sezonul oficial al nunților și al cununiilor civile, așa că sigur vei participa și tu la un astfel de eveniment.

În ceea ce privește cadourile, suntem convinși că îți doreșți să oferi ceva diferit, care să rămână în sufletele proaspeților căsătoriți și de care să se bucure până când sărbătoresc nuntă de argint, deoarece un trandafir criogenat poate fi păstrat timp de 25 de ani.

Așadar, dacă nu știi ce să oferi în dar la un astfel de eveniment, alege un trandafir criogenat sub cupola sau trandafiri criogenati în cutii acrilice și îți garantăm că mirii vor fi încântați. 

2. Botez: datorită temperaturilor prietenoase, mulți proaspeți părinți preferă să amâne botezul până în lunile de vara (acest lucru este valabil pentru bebelușii născuți la final de iarnă sau primăvară).

Pe lângă produse de care are mare nevoie un bebeluș (hăinuțe, jucării, poate chiar un anumit produs electronic care să le facă viață mai ușoară părinților), dăruiește și un trandafir criogenat. Poți alege culoarea în funcție de semnificația pe care vrei să i-o insufli! 

3. Absolvirea unei forme de învățământ: vara este momentul în care se încheie anul școlar, indiferent dacă ne referim la școală generală, liceu sau învățământul superior.

Dacă ai în familie sau în cercul de prieteni un proaspăt absolvent, dăruiește-i cu încredere un trandafir criogenat, pentru a-i purta noroc în nouă etapă din viață să.

Mulți absolvenți primesc fie buchete de flori, fie aranjamente florale, însă trandafirii criogenati le vor fi alături timp de aproape un sfert de secol și le va aduce aminte de aceste etape speciale. 

4. Mutarea în alt oraș sau în altă țară: absolvirea unei forme de învățământ (în special când vine vorba despre liceu) este legată de cele mai multe ori de mutarea în alt oraș sau în altă țară, pentru continuarea studiilor superioare. Un trandafir criogenat poate fi dăruit cu intenția de a purta noroc sau de a îndulci dorul de casă. 

5. O cerere în căsătorie: nimic nu se compară cu o cerere în căsătorie romantică. Dacă ți-ai propus să îți unești destinul cu persoană iubita, pe lângă inelul pe care știm că l-ai ales cu toată iubirea, oferă-i și un trandafir criogenat în loc de un clasic buchet.

Astfel, peste ani, când veți privi trandafirul, o să va aduceți aminte de momentele unice în care povestea voastră de iubire s-a transformat pentru totdeauna. 

Bineînțeles, acestea au fost doar o parte dintre evenimentele la care poți dărui trandafiri criogenati vara această. Am vrea să știm unde ai dărui o astfel de floare deosebită! 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni