ß
Durerea de spate cauzată de coloana vertebrală poate avea cauze multiple, fie că este vorba despre o hernie de disc, mușchi încordați sau stenoză spinală.
Diagnosticarea durerii poate dura ceva timp, iar disconfortul resimțit până la începerea poate fi o sursă de stres. Există, însă, câteva moduri în care îți poți proteja coloana, pentru ca durerea de spate să nu devină un punct central al vieții tale.
Ridică obiecte grele din poziția corectă
Este foarte ușor să faci o mișcare greșită și coloana ta vertebrală să aibă de suferit, atunci când ridici un obiect greu dintr-o poziție necorespunzătoare. Modalitatea corectă se bazează pe flexarea articulației genunchiului, și nu pe flexarea trunchiului. Așadar, apropie-te de obiect și coboară-ți mâinile, fără să te apleci deasupra lui, ci lăsându-te în jos, din genunchi. În momentul în care ridici obiectul, menține spatele drept și acționează doar din brațe și picioare.
Nu renunța la mersul pe jos
Plimbarea este unul dintre cele mai bune exerciții pentru coloană. Poziția spatelui din timpul mersului reduce presiunea exercitată asupra coloanei vertebrale. Statul în picioare este de preferat în detrimentul statului pe scaun pentru ore întregi, însă mersul este chiar mai bun! Dacă suferi deja de dureri de spate, o plimbare pe zi te poate ajuta. Atunci când depui efort fizic, corpul eliberează substanțe endogene, cum ar fi dopamina - un hormon care reduce percepția durerii.
Poartă pantofii cu toc potriviți
Dacă îți place să porți pantofi cu toc, atunci ai grijă de coloana vertebrală, alegând o pereche nepotrivită. Măsura corectă, utilizarea branțurilor și găsirea unui toc potrivit sunt doar câțiva factori care răspund la întrebarea cum porți tocuri fără dureri? Durerea de spate cauzată de purtarea excesivă a pantofilor cu toc poate degenera în durere cronică și alte afecțiuni nedorite.
Nu pierde lupta cu kilogramele
O altă modalitate de a-ți proteja coloana vertebrală este simplul control al greutății corporale. Atunci când kilogramele în plus se adună peste limita recomandată pentru înălțimea ta, sistemul osos trebuie să susțină o presiune mai mare. Coloana resimte și ea acest efect, motiv pentru care durerea nu va întârzia să apară. Încearcă să duci o viață echilibrată, cu o alimentație care să nu presupună excese la tot pasul. Nu uita exercițiile fizice, făcute cel puțin de câteva ori pe săptămână, iar coloana ta te va susține întru totul!
Oferă-ți confortul necesar în timpul somnului
În timpul nopții, atunci când corpul se reface, coloana vertebrală și mușchii spatelui primesc un binemeritat respiro și se pot relaxa. În acest sens, salteaua pe care dormi trebuie să fie proiectată la standarde înalte de calitate, pentru a-ți putea susține spatele într-o poziție corectă. Nu lăsa doar prețul mai mic să îți influențeze alegerea, atunci când cumperi o saltea nouă. Un produs de calitate inferioară poate chiar deforma coloana vertebrală, din cauza poziției de somn incorecte.
Redu nivelul de stres
Stresul cronic poate cauza încordarea involuntară a mușchilor, ceea ce îngreunează misiunea coloanei vertebrale de a susține spatele. În plus, s-a dovedit că stresul crește și sensibilitatea la durere. Recomandarea specialiștilor este să desfășori orice activitate care te poate ajuta să reduci nivelul de stres din viața ta. Dacă suferi de durere cronică de spate, factorul numărul 1 de stres devine frica de durere în sine. Poți încerca exerciții de meditație, sport, yoga sau activități de relaxare.
Acestea au fost doar câteva modalități prin care îți poți proteja coloana vertebrală, pentru ca durerea să nu devină o prezență permanentă în viața ta. Însă, primești cele mai potrivite recomandări de la un medic specialist, care poate analiza particularitățile situației în care te afli.