• PRO TV
  • Să fie Sarah Stage cea mai fit mamă din lume? A născut de două ori și arată incredibil

Să fie Sarah Stage cea mai fit mamă din lume? A născut de două ori și arată incredibil

Să fie Sarah Stage cea mai fit mamă din lume? A născut de două ori și arată incredibil

Sarah Stage a devenit celebră după ce presa mondenă a numit-o "gravida cu pătrățele".

Atunci când a rămas pentru prima oară însărcinată, nimeni nu o credea că urmează să aducă pe lume un copil, și asta datorită faptului că burtica sa era aproape insesizabilă. 

Sarah Stage a devenit faimoasă datorită siluetei de invidiat pe care o are, deși a trecut prin două sarcini. De fiecare dată, la scurt timp după naștere, modelul de lenjerie intimă a stârnit valuri pe rețelele de socializare și în presa mondenă, toți fiind surprinși de rapiditatea cu care și intrat în formă. 

Se pare că Sarah Stage și-a creat o dietă care o ajută să se mențină și să arate senzațional. Sportul nu lipsește din rutina ei zilnică, aceasta făcând mișcare cel puțin o dată pe zi. 

În vârstă de 36 de ani, Sarah Stage și-a anunțat susținătorii de pe Instagram că visează să aibă și o fetiță, ea fiind în prezent mama a doi băieței adorabili. 


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

All we need now is a little girl ???????? I’m not giving up on the idea

A post shared by ????Sarah Stage???? (@sarahstage) on


Datorită determinării și modului în care arată, Sarah este o veritabilă sursă de inspirație pentru femeile care îi urmăresc profilul de Instagram. Vedeta primește numeroase mesaje de admitație și este adesea supranumită "mamică sexy și fit". 

Cu un abdomen de fier și un corp tonifiat, Sarah Stage poate concura cu lejeritate la titlul de "cea mai fit mamă din lume".


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Traveled 20 ft to Puerto Backyardo, have you been? ✈️????

A post shared by ????Sarah Stage???? (@sarahstage) on


În plus, Sarah Stage este și extrem de sinceră atunci când vine vorba despre intervențiile chirugicale pe care și le-a făcut. Într-o postare pe Instagram, vedeta a povestit că, în urmă cu 15 ani, a suferit o rinoplastie, un implant mamar și și-a mărit buzele, însă intervențiile estetice au fost complet nereușite.

"Nu am cercetat foarte mult și acum trebuie să repar rezultatul unor decizii mai puțin înțelepte", a mai scris Sarah.

Vedeta a apelat la noi profesioniști pentru a își reface bustul, după patru ani în care a alăptat, și forma buzelor. 


 


Vezi și VIDEO: Facem Level – episodul 6: George Piștereanu, înapoi la sălile de net pe Counter-Strike 1.6

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni