Doctor pe Covid - episodul 7: Instinctul care salvează... 

Redacția Redacția

Actualizat 4. 6. 2020

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

”Doctor pe Covid” este o incursiune în viața unui medic român, care a fost detașat pe covid, la cerere. ”Eu de-asta m-am băgat aici. De-asta am făcut medicină. Vreau să salvez oameni din situații grave, să rezolv cazuri de nerezolvat. 

”N-ai idee ce mă bucură telemedicina asta! A fost nevoie de covid să ”ne descurcăm”. Dădeam și înainte consultații pe whatsapp, pentru că este stupid să chemi un om de la Brăila degeaba. De vreo cinci ori. O vreme a mers foarte bine, până a apărut porcăria asta cu protecția datelor și nu mai aveam voie... Mai mult ne încurcă. 

Imaginează-ți cam câtă lume are febră, din diverse motive. Ai răcit, ai o infecție în corp, o măsea, orice. Ai făcut febră? La spital. Oamenii sunt speriați, acceptă să vină la consult, dar nu vor să stea aici. Eu trebuie să sun iar la 112, să-i trimită acasă. Între timp, vin alții cu febră. Valuri. Toți sunt speriați și nervoși, iar noi trebuie să ne înțelegem cu ei, să-i organizăm, să facem o estimare care e suspect, care e mai puțin suspect, să-i împărțim, să-i calmăm, să vedem care poate să meargă acasă. În timp ce facem asta, îi avem pe ăștia deja aici, avem de chemat 112 să-i ducă pe unii, în timp ce tot 112 ne aduce alții”...

- Mai poți?

- Da.

Noi suntem obișnuiți cu cele mai nasoale mirosuri. Oricât de sensibil ai fi, după o vreme ți se duce toată sclifoseala. Te obișnuiești. Multe lucruri put, frate. Oamenii put... 

Eram de gardă, și primim un telefon de la un spital mare, că ne trimit un caz. La telefon, lapte și miere: caz ușor, nicio problemă, scăpați repede de el, doar să-i faceți un duș. Din puținul pe care mi l-au spus, mi-am dat seama că e un boschetar....

- E ok să-i spunem ”boschetar”?...Este un om fără adăpost, gen...

- Este boschetar, stă în boscheți. Spune-i cum vrei, la noi se spune ”boschetar”.

Apropo, că sar de la una la alta. Să-ți povestesc și cu rromii, că ei sunt cei mai mulți pacienți în perioada asta. Și sunt super-amuzanți! Râzi în hohote uneori, și au simțul umorului și sunt haioși, de cele mai multe ori involuntar, și râd și ei cu tine. Crede-mă, nu te plictisești! Eu mă înțeleg foarte bine cu ei, au avut încredere în mine, pentru că îi tratez la fel ca pe toată lumea și nu le iau bani. Când refuz banii, să vezi ce ochi mari fac! Dacă le câștigi respectul, sunt foarte ascultători și dacă văd că te fac să râzi, se bucură și prind curaj. Sunt foarte uniți, și dacă suferă unul, celialți din jurul lui suferă mai tare.

- Îmi spui cu ei data viitoare, acum să revenim la omul fără adăpost...

Boschetarii sunt foarte murdari, și aproape de fiecare dată beți sau drogați. Și au și un mănunchi de boli. După vreo opt ore de când m-au sunat ăia, ajunge și pacientul. Evident, un ”om fără adăpost”, apasă Ana cuvintele și ridică o sprânceană...

Frate, omul fără adăpost puțea groaznic! Normal, făcuse pe el și era și incoerent. Dar nu cum sunt obișnuită să-i văd, era ceva în neregulă, am simțit. Greu de spus dacă era băut, drogat sau grav bolnav, analizele făcute cu vreo zece ore înainte nu arătau așa de rău. La noi, am avut noroc de personal auxiliar inimos, nu ca la alte spitale. Se bagă la oricine, îi spală, nu comentează, nu fac nazuri. Insistau să-l băgăm la duș, eu ”Nu, vreau analize”. ”Hai, domnișoară, să-i facem un duș înainte”, eu – nu și nu, analize rapid. Până la urmă i-am luat, nu exagerez, câteva straturi de jeg până am ajuns la piele, i-am luat sânge, examinat…

Era aproape mort. Trebuia intubat rapid! L-am trimis imediat la un spital de urgență, l-au și intubat pe salvare, imediat cum au ajuns. Altfel, murea curățel și spălățel. Te bucuri foarte mult când ai o zi de-astea, când îl scapi pe unul la mustață. Mai ales când îți asculți instinctul, pentru că simți că e ceva. Și chiar dacă toată lumea din jurul tău spune altceva, tu faci ce e de făcut. Și e ca tine! De la un punct, pur și simplu, începi să îți dai seama dacă lucrurile sunt mai grave decât par, nu aș putea să-ți explic de unde vine asta, dar vine. Trebuie să stai în priză și să asculți vocea aia interioară.

- Poate din niște ani de experiență...

- Poate. Nici nu mai contează, până la urmă. Am fost fericită, n-ai idee!

- Că ai salvat un ”boschetar”?

- E vreo diferență? Și fericirea nu vine neapărat din faptul că îl salvezi. Asta este o fericire periculoasă. Acum o ai, acum o pierzi. În timp, adaptarea la meseria asta înseamnă să obții satisfacție atunci când ai făcut ce trebuie. Când nu ai ratat nimic. Ai bifat absolut tot ce ține de tine? Ok, gata. Mai mult nu pot să fac. Deznodământul nici nu mai contează, dacă te gândești prea mult la el, o iei razna. Oare trăiește? A murit? Scapă? Nu scapă? Păi, ai de pus întrebarea asta de multe ori pe zi, crezi că te ajută cu ceva?

Fă ce ai de făcut, tu, ca doctor. Fă-ți treaba. Și când știi că nu mai e nimic în plus decât așteptare, atunci vine și bucuria. Ce zic eu bucurie, chiar e o stare de fericire...

- Ești cam ciudățică.

- ...

- Atât cu boschetarul?

- Omul fără adăpost!, încheie Ana epsiodul de astăzi.

Viața bate vlogul - sez. 2, episodul 10: Pain de la 5Gang, obligat să facă tratament toata viața. Cu ce boală a fost diagnosticat vloggerul