Moartea cumplită a unui bărbat de culoare, care a fost sufocat de un polițist din Minneapolis, a stârnit un val de furie în rândul starurilor. Printre cele mai revoltate a fost Madonna.
Madonna și-a vărsat nervii pe 4 polițiști din Minneapolis care sunt considerați responsabili de moartea inutilă a unui afro-american. Ea a postat pe contul de Instagram un filmuleț înfiorător care arată modul de operare total neprofesionist și rasist al ofițerilor de poliție.
Bărbatul s-a stins din viață după ce a fost sufocat de polițistul care l-a pus la pământ.
„Asta trebuie să se oprească. Până nu vom învinge rasismul în America – nimeni nu ar trebui să aibă voie să poarte armă. Mai ales polițiștii (...) La naiba cu poliția. Da, am zis-o”, a scris Madonna.
Artista a fost șocată de moartea inutilă a lui George Floyd, un bărbat de 46 de ani asupra căruia poliția a folosit o forță disproporționată și inutilă.
Patru ofițeri au intervenit după ce au primit un apel cu privire la săvârșitea unei infracțiuni (contrabandă). Oamenii legii l-au identificat pe suspect, care părea sub influența alcoolului sau drogurilor, informează CNN.
În acel moment, l-au pus la pământ, iar unul dintre ofițeri s-a poziționat cu genunchiul pe gâtul său pentru a-l imobiliza. A rămas acolo circa 7 minute, în ciuda faptului că bărbatul nu se opunea imobilizării și se plângea că nu are aer.
Vezi imaginile distribuite de Madonna! Atenție! Imagini cu impact emoțional.
Martorii care se aflau la fața locului au încercat să-l convingă pe polițist să-i elibereze căile respiratorii, însă acesta a fost impasibil. Cei mai mulți au văzut în interveția sa un act pur rasist.
George Floyd a fost preluat de o ambulață și transportat la spital, însă ajuns acolo a fost declarat decedat.
Patru polițiști au fost implicați în poartea tragică a bărbatului și sunt cercetați acum de FBI. Ei au fost concediați deja, pe baza imaginilor distribuite în social media, din cauza faptului că aplicarea genunchiului pe gâtul suspecților nu este o intervenție acceptată în cadrul poliției din Minneapolis.
Sute de înregistrări video cu incidentul tragic, apărute în mediul online, arată că bărbatul decedat nu s-a opus arestării și încătușării.
Fotografii: capturi video/Getty Images
Vezi și VIDEO: Viaţa bate vlogul - sez. 2, episodul 9: Diana C: de la temeri la 5Gang
Gallery