Doctor pe Covid - episodul 6: Bancnota din halat

Redacția Redacția

Actualizat 2. 6. 2020

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

”Doctor pe Covid” este o incursiune în viața unui medic român, care a fost detașat pe covid, la cerere. ”Eu de-asta m-am băgat aici. De-asta am făcut medicină. Vreau să salvez oameni din situații grave, să rezolv cazuri de nerezolvat. 

A venit unul plin de bani, se vedea pe el. Aranjat, parfumat... Set de analize la privat, a venit și la stat pentru a doua opinie gratis. Mi-a pus un milion de întrebări, m-am uitat pe radiografie. Avea o pneumonie destul de nașpa, dar nu era ceva de speriat. I-am explicat că e în regulă, și în timp ce-i arătam pe radiografie, mă trezesc că simt o pipăială într-o parte. El căuta buzunarul, să-mi bage niște bani. Mă trag într-o parte, el repede, pe partea cealaltă! 

”Stai, mă omule, că nu-mi trebuie nimic. Nici nu se pune problema.”

S-a schimbat la față. Este o transformare greu de explicat, pentru că e și surprindere, și admirație, parcă și puțină frică, să nu fi jignit. Mie nu îmi place deloc, dar înțeleg reflexul. 

Mi-a cerut numărul de telefon, ”dacă e ceva”, când a plecat.

I l-am dat, și îmi dă mesaj la scurt timp, când termin tura să-l sun, să mă scoată la restaurant. ”Taci, că a înviat!” 

I-am scris înapoi să mă sune sau să-mi scrie mesaje dacă moare, nu dacă i se face foame. N-a mai zis nimic...

- Eu nu iau nimic, niciodată. Nicio ață! Bă, su nu aud! Cum să le iau, ești nebun?! Mă simt și prost, așa, mi-e rușine și să vorbesc despre asta...

- Oamenii sunt obișnuiți să dea...

- Și insistă! Pentru că au senzația că dacă nu îți bagă ceva în buzunare, nu o să ai grijă de ei. Se simt datori, au șpaga scrisă în ADN, au supraviețuit cu ea, au deschis ușile. Așa a funcționat, așa funcționează cu mulți, încă. Din păcate. Dar să știi că sunt mulți doctori care nu iau. 

- Și când le spui...

- Să vezi cum căuta nenea ăla buzunarele, și făcuse și niște ochi mari, că nu înțelegea. Aproape m-a pufnit râsul. Asta e singura parte bună la combinezoanele astea, că nu au buzunare... 

Am avut un moșulică tare drăguț. Internat cu pneumonie. Și cu multe probleme la inimă, mai mult de-acolo nu respira bine. I-am făcut ce i-am făcut pe aici, i-am explicat analizele, în fine. Am stat puțin cu el, i-am răspuns la toate întrebările, s-a mai liniștit. Și mă trezesc că vine spre mine, după ce a scotocit o vreme într-o sacoșică amărâtă...

Îți dai seama după mers și după cum țin capul mai lăsat între umeri. Se uită în stânga și dreapta, de zici că traversează, și cu pumnul strâns, mă trezesc că dă să-mi pună o hârtie de un milion. ”Doamne ferește! Stați liniștit, nu e nevoie”. Normal că a insistat, și asta mă enervează cel mai tare, că văd cum se simt datori, parcă sunt vinovați dacă nu-ți bagă ceva în buzunar. Dacă vorbești cu ei, dacă le acorzi timp, ei înțeleg că trebuie să plătească extra, ca pe un serviciu special. E nasol, este o stare de disconfort. Și mi s-a făcut și milă de el, din sacoșica lui, avea și el de acasă o hârtie de un milion, să o dea la doctor...

Ana se oprește puțin, apoi revine, ca după o pauză de respirație...

I-au dat lacrimile. Milionul ăla înseamnă mult pentru el. Și vezi în ochii lui că se liniștește, scapă și de ideea că are de dat, de ”tradiția” asta idioată, și se bucură că au rămas niște bani, tot pentru necazuri...

- Păstrați-i pentru medicamentele de tensiune pe care o să vi le prescriem, până ajungeți la un cardiolog... 

”Te dezbraci ușor de toate, cu un anumit set de mișcări, într-o anumită ordine. Ai grijă de unde apuci, cum tragi. Arunci tot în containerul special și intri la dușul chimic. După aia, dușul normal și toate hainele la spălătorie.”

- Cum e dușul chimic?

- Cea mai tare invenție! Știi terasele alea care pulverizează apă, vara?

- Pulverizau, că acum...

- O să pulverizeze iar. Deci, e un tunel prin care treci, și din toate părțile sunt niște jeturi fine de tot, care pulverizează cloramină și dezinfectanți. Miroase a clor, dar nu mă deranjează, sunt obișnuită. Și crede-mă, după ce ieși lac de apă din combinezonul ăla, parcă este raiul pe pământ. Botezul cloraminei!

- Nu inhalezi?

- Nu mult, că este foarte fin jetul și nu mergi cu nasul prin el. Și simți că te curăță, parcă ieși alt om pe partea cealaltă, e o senzație foarte mișto.

- Fetișuri de doctor...

- Lumina de la capătul tunelului...

- Cu miros de clor.

- Mai rău este cu dezinfectanții de mâini. Cred că i-a inventat unul divorțat de vreo manichiuristă psihopată. Praf îți fac mâinile. Se usucă pielea și începi să te cojești ca o ceapă, ți se cojesc și unghiile, e ceva rău. Te și ustură după o vreme, și când pui iar peste cojeala aia, îți dai seama...

- Nu-mi dau, și nici nu vreau!

- De-aia prefer mânușile, că te mirai cum le suport. M-am obișnuit de mult, dinainte de covid, pentru că este mai rău dezinfectantul. Și dacă am mânuși, nici nu le pun pe față, că nu suport mirosul de latex...

- N-ai și fetișul ăsta, doar tunelul...

- Botezul cloraminei, da...

VA URMA

Foto: Shutterstock
 

Viața bate vlogul - sez. 2, episodul 10: Emanuel Cîrstea, salvatorul familiei la 12 ani!