ß
”Doctor pe Covid” este o incursiune în viața unui medic român, care a fost detașat pe covid, la cerere. ”Eu de-asta m-am băgat aici. De-asta am făcut medicină. Vreau să salvez oameni din situații grave, să rezolv cazuri de nerezolvat.
Într-o zi de luni, cum se începe, a început și Ana. Și-a pus niște mânuși pe care nu le-aș suporta nici jumătate de oră fără să mă mănânce sufletul, a tras peste haine un combinezon claustrofobic, o mască M3, pentru că ”și-a pus de-o parte”, peste mască, ditamai viziera, și pe deasupra, gluga combinezonului. Practic, se mai văd din ea doar ochii. Arată în fotografii ca o expresie a fundamentalismului medical. Sau dacă vreți...
- Ce faci, doctore? Ești marțian?
- Am fost, că dacă eram acum, crezi că-ți mai răspundeam? Nici n-ai voie, nici n-ai cum. Nu poți să faci nimic în costumul ăla. Te omoară căldura! Îmi venea să sar pe geam după vreo oră, mi-era o sete, de-aș fi băgat capul în chiuvetă, să-mi treacă apa aia prin toate alea. E groaznic. Și fără stetoscop, ești mort. Încearcă tu să folosești stetoscopul în costumația asta...
- De marțian.
- Dacă vrei tu... Cred că e mai comod pe Marte. Am stat așa doișpe ore, cu schimbat din când în când, după proceduri stricte.
- Se respectă?
- Se. Toți suntem cu morcovul, îți dai seama...
Nu e de acord să publicăm fotografiile, deși nu cred c-ar recunoaște-o nici familia. Nici pe cele cu ea în costum, nici cu urmele vineții de mască și elastice care strivesc pielea, pe unde o prind. Ana nu se plânge niciodată. Dacă o întrebi, îți povestește lucrurile ca pe banalități, trece repede peste detalii și nu arată nicio emoție interioară. Nici dacă o doare ceva, nici dacă nu mai poate. Pur și simplu, relatează. Construcția ei de monolit vine din exercițiu în gărzi lungi, în nopți pe salvare și dintr-o genă orgolioasă, moștenită de la tată...
- Semeni cu tac-tu...
- Eeei, lasă-mă!
- De-aia zic...
Sare peste subiect rapid, ca peste un set de analize impecabile și mă întoarce la subiect. A învățat să își felieze bine timpul, pentru că are puțin, și mai tot timpul e deja ocupat cu ceva...
- În prima zi, ne-a venit unul, rău de tot... Mi-a zis că-l doare când respiră. Era bine dispus, așa că i-am zis să nu mai respire, dar mi-a zis că-l doare și când râde. A venit direct din Anglia, într-un avion plin de oameni. Eu nu înțeleg, de ce mai zboară avioanele cu oamenii ăștia?
- Dreptul la liberă circulație...
- În condițiile astea? Liberă circulație și după aia, vin la mine. Și ”nenorociții de doctori”, știi?
- Avea?
- Negativ. Traheobronșită și sevraj. Primele teste negative, mai așteptăm un set. Și cu testele astea...Dar mai sunt în așteptare, suspecți. Acum, toți sunt suspecți. Și tot vin... Ieri l-am avut pe unul cu o colică renală. La colică renală ai și febră, deci e suspect.
- Nasol?
- Îmi venea să-l bat! M-am chinuit cu el niște ore, și când l-am liniștit, zice că el nu mai stă aici, că pleacă. A fost nașpa administrativ, că am mutat, practic, camera de gardă în pavilionul covid. Și tot veneau ambulanțe peste ambulanțe, și nu puteam să-i separ, a fost rău de tot. Mută bolnavii de altceva separat, suspecții într-o parte, confirmații în salon...
- Aveți?
- Da, trei. Nu foarte grav, tușesc. Mai mult sunt speriați.
Ana lucrează în ture de douăsprezece ore, cu o zi liberă. Sună bine, dar n-aș sta alea douăsprezece ore acolo, mai ales îmbrăcat așa, nici dacă mi-ai da o lună liber. Când nu e ”marțian”, citește. Are o pasiune nebună pentru cărți, pe care ai senzația că le iubește mai mult decât orice pe lume. A salvat mii de volume vechi, sortite uitării sau focului. Le-a curățat de praf, le-a îmbrăcat pe unele, le-a mai lipit pe altele, și le-a dus la țară, unde are o cămăruță la mansardă. Când nu se relaxează în micul ei univers rustic, citește acasă. În ultimul timp, nordici...
- Am descoperit un autor mișto și mă ocup de el. Stefan Ahnhem. Cărți polițiste, genial. Gen Camilla Lackberg.
- N-o cunosc pe doamna...
- Rupe! Astea polițiste, nordice, sunt foarte bune..
- Mâine la treabă?
- Mâine noapte.
- Câți aveți?...
- Cinci, confirmați. Și mulți suspecți...
- Și ăia cinci, cum sunt? Bine, rău?...
- Și, și. Tușesc. Și plâng.
- Plâng?
- Da, toți. Au Covid, confirmat cu două teste. Îți dai seama că nu e cea mai drăguță veste pe care o primești.
- Și tu ce faci?
- Bine. Ce să fac? Îi fac să râdă.
- Cum?
- De toate... Îi liniștesc, le spun bancuri..
- Zi-mi și mie unul.
- Vine un schelet la doctor. Și doctorul zice: Păi, bine, bă, acum se vine?!
- Bun. Au râs?
- Au râs, dar nu-i ține mult. După o vreme, plâng din nou. Și au febră, și tușesc. Nașpa. Dar o să-i fac bine. Le-am zis și lor.
- Și te-au crezut?
- Trebuie.
VA URMA
Citește și: Doctor pe Covid - episodul 2: Ultima noapte de dragoste...
Citește și: Doctor pe Covid - episodul 1: Așteptând scrisoarea...
Viaţa bate vlogul - sez. 2, episodul 10: Emanuel Cîrstea, salvatorul familiei la 12 ani!