Jeffrey Epstein, care a fost încarcerat în iulie 2019 pentru exploatarea sexuală a unor minori, a murit după gratii. El nu avea moștenitori recunoscuți oficial, însă 130 de oameni pretind că sunt copiii lui.
Încarcerat în vara anului 2019 și decedat după gratii, oficial prin sinucidere, Jeffrey Epstein era atunci cel mai disprețuit om din America. Acuzat de traficarea a zeci de minori în scop sexual, Epstein a murit în închisoare înainte de judecarea cazului său.
Deși nu are niciun copil recunoscut, nu mai puțin de 130 de persoane susțin că sunt urmașii săi, rezultați din relații pasagere cu o mulțime de femei. Informația a fost confirmată de Harvey Morse, investigator specializat în genealogie, care a creat un website cu scopul identificării unui moștenitor.
„Jeffrey Epstein a fost imoral din punct de vedere sexual pentru mult timp, încât este o șansă rezonabilă ca el să fi avut un copil. Ar putea fi chiar bunic”, a spus acesta, conform The Sun.
Potrivit acestuia, circa 25% dintre persoanele care l-au căutat au solicitat un test de paternitate pentru a dovedi relația de rudenie cu finanțistul decedat.
La momentul morții sale, Jeffrey Epstein avea o avere estimată la 573 de milioane de dolari. Conform propriilor declarații, furnizate instanței în iunie 2019, deținea 56,5 milioane de dolari cash, 14,3 milioane de dolari sub formă de venit fix, 112,7 milioane de dolari sub formă de acțiuni la diverse companii și 195 de milioane de dolari în fonduri speculative și acțiuni private. Așadar, inetersul pentru averea sa este uriaș.
Finanțistul a mai fost condamnat pentru pedofilie în 2008, în statul Florida. Atunci a recunocut că a abuzat sexual o fată de 14 ai. A stat doar 13 luni după gratii.
Jeffrey Epstein a avut o relație de prietenie cu Prințul Andrew, fiul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Din cauza acestei relații, prințul a fost îndepărtat de Regină. Detalii AICI.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Top 3 cântărețe care au fost agresate în copilărie
Gallery