ß
„Termenele lungi de plată adesea produc consecințe, inclusiv relații tensionate cu furnizorii. Reducerea flexibilității și creșterea prețurilor influențează negativ modelele de business și mijloacele de trai ale jucătorilor mai mici din lanțul de servicii de marketing. Astfel de companii nu pot funcționa ca niște bănci. ”- Raportul Asociației Clientilor referitoare la Termenele de Plată, martie 2020.
Orice raport anual al oricărei companii include o secțiune despre cât de importantă este responsabilitatea socială. Companiile știu că atât clienții lor, cât și angajații se așteaptă ca ei să facă lucruri bune pentru societate și pentru Planetă.
Conform Studiului “Barometrului de încredere din Edelman” din martie 2020, 90% dintre consumatori au răspuns că atât companiile, cât și mărcile trebuie să contribuie la protecția bunăstarii financiare a angajaților și a furnizorilor.
Consumatorii înțeleg că dacă nu se întâmplă așa, companiile vor da un semnal negativ atât pentru PR, dar și pentru vânzări. De asemenea, companiile pot avea dificultăți să angajeze sau să păstreze talentele și clienții.
Astăzi, companiile din “Fortune Global 500” cheltuiesc în jur de 20 de miliarde de dolari pe an pentru activități de CSR. Cercetările au arătat că diverse forme de stimulente pro-sociale (prin care angajații nu sunt recompensați cu bani, ci firma se implică, în numele lor, într-un anumite proiecte în beneficiul societății) crește, într-adevăr, productivitatea atât în ce privește sarcinile simple, cât și pe cele complexe. Astfel de acțiuni ajută la creșterea retenției și chiar reducerea cererii salariale cu angajații.
În condițiile în care toată lumea încearcă să ajute în criza pandemiei COVID-19, acest lucru este așteptat de către angajați acum, mai mult decât altă dată.
Și totuși, auzim de la membrii noștri din întreaga lume că multe dintre companiile social responsabile folosesc criza pentru a întârzia să plătească agențiile.
Plata întârziată ajunge să fie practicată chiar și de companiile fără probleme de numerar, doar pentru a-și îmbunătăți, fals, raportările de lichiditate.
Este în contradicție cu politica lor de CSR. Agențiile sunt “de facto” solicitate să acționeze ca niște bănci chiar și pentru clienții mai mari. Aceste companii solicită agențiilor să accepte termene de plată mai lungi sau condiționează condițiile contractuale de plată.
Acest fapt produce consecințele nedorite în rândul agențiilor care, la rândul lor, luptă pentru a face față salariilor, (care reprezintă deseori chiar și 75% din totalul costurilor).
Apoi trebuie să întârzie să plătească freelancerii și furnizorii (care au fost angajați să lucreze direct pentru acești clienți). Aceștia din urmă fiind adesea artiști, fotografi, ilustratori etc. Fee-urile pe care aceștia le percep pentru servicii sunt, de fapt, salariile lor. Și din aceste salarii își plătesc chiria și costurile vieții de zi cu zi.
Cercetările arată că, dacă angajații ajung să considere că angajatorul lor se folosește de CSR doar pentru PR și pentru imagine – aceștia vor reacționa negativ și vor fi mai puțin implicați în rezolvarea sarcinilor.
Cu alte cuvinte, inițiativele care nu vor aduce beneficii societății se pot întoarce împotriva companiei, dacă angajații, colaboratorii sau clienții vor crede că nu sunt făcute cu bună credință.
„ Nu este în interesul clienților pe termen lung, atunci când menținerea reputației este critică și dorința de a vă asigura că puteți lucra cu cei mai buni oameni din piață, să prelungiți nejustificat termenele de plată", a declarat Stephan Loerke, CEO, Federația Mondială a Agenților de Publicitate, mai 2020.
„Voi fi foarte directă: cred că există situații total nedrepte și care depășesc limitele, iar eu nu susțin practica prelungirii termenelor de plată. Există unele situații total incorecte și acestea trebuie discutate între clienți și agenții pentru o relație rezonabilă și sustenabilă pe termen lung", a declarat Bob Liodice, CEO, Asociația Națională a Advertiserilor citat de Campaign, mai 2020.
Asociațiile de agenții menționate mai jos, din întreaga lume, s-au reunit pentru a cere cliențiilor să discute si să găsească un acord comun privind condițiile și termenele de plată prin care să construiască o relație pozitivă și benefică reciproc.
Împreună putem susține sectorul și pe cei care se bazează pe industria noastră:
DESPRE VOXCOMM
VoxComm este noua voce globală pentru agenții, promovând valoarea pe care agențiile o aduc clienților lor
ca “turbo-impulsuri” pentru creștere.
Credem în puterea creativității comerciale sub toate formele sale - prin strategie, idei, conținut și media
- ca o pârghie dovedită de creștere, pe care deseori, companiile/advertiserii o neglijează.
Credem în creativitate ca esență în analiza datelor și utilizarea noilor tehnologii, nu ca o gândire ulterioară analizei datelor. Agențiile și clienții ar trebui să fie deschiși spre creativitate, nu să se departeze de ea.
Credem că agențiile sunt parteneri de afaceri indispensabili, care aduc o perspectivă externă, o înțelegere cross- categorii capabilă să genereze idei noi pentru clienții lor.
Credem în parteneriat, în noi modele de agenții, în construirea unui mediu în care agențiile pot prospera, iar clienții pot beneficia de avantajele unice pe care le aduc agențiile.
Suntem în căutarea unor modalități mai bune de a contracta și compensa tipul de valoare adăugată și serviciile bazate pe talent pe care agențiile le oferă și vom lucra cu agențiile și cu clienții pentru a le identifica și a le promova.
Vom promova bunele practici și vom vorbi deschis despre practicile proaste, despre comportamentele care distrug valoarea și care duc la pierderea încrederii în industria de marketing și comunicare.
Vom face acest lucru împreună, ca parteneriat global, împărtășind resursele noastre și cele mai bune idei, deoarece provocările pentru agenții sunt aceleași peste tot, în fiecare piață și regiune, atât în businessurile locale cât și în cele internaționale.
Pentru informații suplimentare despre VoxComm, vă rugăm să contactați UAPR – Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania.
Uniunea Agentiilor de Publicitate din România este asociația profesionala care reunește cele mai importante agenții de publicitate și media din industrie. Fondată în 2000, UAPR urmărește apărarea intereselor agențiilor de publicitate, dezvoltarea și profesionalizarea industriei și promovarea unor standarde profesionale de referință.
UAPR reprezintă o sursă de educație pentru profesioniștii din industrie și urmărește promovarea unor standarde profesionale care să fie acceptate și asumate de cei 38 de membri ai săi, pentru a asigura astfel calitatea serviciilor oferite clienților. În acest sens, asociația susține adoptarea unor Ghiduri de Bune Practici în industrie.
Obiectivul UAPR este acela de a crește transparența și standardele în comunicare, de a mări capacitatea de auto-reglementare a industriei și de a pune România pe harta internațională prin deschiderea către colaborări cu alte țări. UAPR este membră a Asociației Europene a Agențiilor de Comunicare (EACA).
Gallery