ß
Global Records aduce un nou proiect, EM44, cu un sound special, în care personajul principal este Ema, artista care și-a început cariera ca songwriter.
Timp de un an a pregătit proiectul EM44, de care este extrem de mândră și pentru a cărui lansare avea nevoie doar momentul potrivit. “Au existat multe căutări în tot acest timp în legătură cu ce vreau să transmit și în ceea ce privește imaginea mea. E primul proiect în care eu preiau identitatea tuturor personajelor mele. Am așteptat asta dintotdeauna și a fost nevoie de foarte multă răbdare. Sunt sigură că îmi va aduce infinit de multe motive de care să fiu mândră”, spune Ema.
Prima piesă pe care EM44 o lansează este Fun, o piesă cu un sound pop-electronic, compusă împreună cu Costel Domințeanu, al cărei clip abstract, realizat de Mihai Sighinaș, induce o stare de visare și relaxare.
Ema a încercat întotdeauna să transpună în piese rândurile și versurile scrise de ea și s-a concentrat foarte mult pe modul în care este spusă povestea atunci când o interpretează. În calitate de songwriter, a colaborat cu artiști precum SIlent Strike, Deliric, BAB și Armies. Colaborarea cu Silent Strike a marcat-o din punct de vedere profesional. “Am lucrat împreună la două dintre albumele lui, apoi au urmat Deliric și serialul Hackerville”, a spus artista.
Fun este doar începutul, proiectul EM44 urmează să surprindă publicul cu noi lansări speciale.
Vezi și: Viaţa bate vlogul - sez. 2, episodul 9: Diana C: de la temeri la 5Gang