ß
La sfârșitul anului trecut erau doi tineri capabili, cu o idee bună și cu planuri de viitor mari ca imaginația lor. Azi, Mihai Lazăr și Ștefan Duță, cofondatori Soundwaves Tatto, oferă tinerilor din România un produs care, dacă n-ar fi fost lansat de ei, ar fi ieșit din pământ la un moment dat.
Mihai Lazăr și Ștefan Duță au impresionat investitorii de la Imperiul Leilor și l-au convins pe Cristian Onețiu să le finanțeze ideea cu 100.000 de euro. Cei doi, creatori au conceptului de tatuaje audio, sunt azi extrem de solicitați de tinerii care vor o „amprentă” personală, la vedere, a sentimentelor lor.
L-am întrebat pe Mihai cum arată afacerea lor azi, în plină pandemie de coronavirus, cine sunt oamenii care vor tatuaje audio și ce posibilități de dezvoltare au întrezărit, în ciuda vremurilor tulburi pe care le traversăm.
Mihai, ați lansat Soundwaves în 2017, însă la Imperiul Leilor afacerea voastră a putut fi cunoscută de toată țara. Cum ați evoluat de atunci?
„Într-adevăr, experiența de la Imperiul Leilor a fost una remarcabilă, lucru care ne-a adus, în primul rând, expunere. În același timp a dus la o creștere foarte mare a cererii privind produsele și serviciile oferite de Soundwaves Tattoo, din partea pasionaților de tatuaje, dar și din partea brandurilor sau companiilor cărora le putem furniza produse sau servicii pentru diferite campanii de marketing sau vânzări promoționale.
La momentul participării la emisiune, viziunile noastre erau mult mai limitate față de perspectiva pe care o avem în prezent asupra dezvoltării produsului nostru.”
Cum v-a afectat pandemia de coronavirus, având în vedere restricțiile de mișcare impuse de autorități? Aveați planuri mari pentru anul 2020…
„Un simplu răspuns pentru această întrebare ar fi următorul: You can’t stop the waves, but you can learn to surf (Nu poți opri valurile, dar poți învăța să faci surfing). Ne-am raportat la pandemie ca la un lucru care, desigur, nu putea fi ținut sub control de noi. Domeniul nostru de activitate a fost afectat din plin, din cauza hotărârii la nivel național de a închide saloanele de tatuaje pentru a preveni răspândirea coronavirusului, decizie pe care, desigur, am acceptat-o și o susținem în continuare.
În această perioadă am încercat să găsim soluții de organizare, productive, pentru perioada când se renunță la starea de urgență, așa că am lansat o campanie de vouchere numită Get Inked when It’s Safe - pentru că asta ne dorim, ca oamenii pasionați de tatuaje să-și realizeze dorințele CÂND și DOAR unde este safe, siguranța fiind un lucru pe care noi, ca brand, îl considerăm foarte important.”
„Chiar acum câteva luni am avut o colaborare interesantă în cadrul eventimentului de lansare a piesei Marius Moga x Smiley – Ai grijă de femeia ta, unde am realizat tatuaje temporare audio cu refrenul acestei piese.
Împreună cu Liviu Teodorescu am lansat o colecție de tatuaje temporare special pentru noul lui EP (album).
În general, suntem prezenți în viețile sau, cel puțin, în jurul persoanelor cunoscute. Câteva persoane din mediul online sunt Andrei Niculae, radio-host la Virgin Radio, Youtuberița Diana Condurache, care se poate lăuda cu un tatuaj audio făcut chiar în primele două luni de la lansarea aplicației și a ales mesajul You’re good enough (și noi considerăm că e important să auzi acest lucru câteodată).
Pandutzu (Alin Pandaru), la festivalul Neversea, Ionuț Bunescu, BlogulOtrava, Emily Burghelea și mulți alții.
Probabil cea mai remarcabilă persoană este Henry Rodriguez, alias Red Skull, cel mai modificat om din lume, care a ales să-și tatueze un mesaj de la fiul lui în vârstă de 5 ani.”
„Prețul unui tatuaj audio pleacă de la 450 lei și poate ajunge până la 6-700 de lei, în funcție de preferințele persoanei. Oferim varianta de customizare a tatuajului, ceea ce înseamnă adăugare de elemente vizuale, culori sau texte încadrate în tatuaj sau în jurul lui, pentru o amprentă mai personală a purtătorului. Get inked when it's safe, and trust your ink-stincts.”
„Încă de la debutul aplicației noastre, obiectivul nostru principal a fost să impresionăm publicul prin emoțiile transmise de tatuajele audio. Majoritatea românilor, dar și publicul internațional, aleg mesaje personale cu ajutorul cărora să retrăiască anumite momente sau stări.
Totodată, există o mare parte a audienței noastre care preferă să-și imprime melodiile cu o încărcătură emoțională puternică. Spre exemplu, Mihnea și-a ales pentru tatuajul lui o melodie ce îi oferă un boost foarte mare de energie: Legendary - Welshly Arms.
De cele mai multe ori poveștile diferă în funcție de client, depinde de trăirile persoanei care dorește un tatuaj audio, dar cu siguranță fiecare tatuaj are în spate o semnificație impresionantă și numai bună de povestit.”
Ce sentiment ai știind că faci ceva ce nu mai face nimeni pe nișa ta de activitate?
„Văd o oportunitate imensă care vine la braț cu foarte multă responsabilitate. Unii zic că e mișto să fii trend setter, să fii tu ăla care a inventat roata, dar omit că trebuie să ții roata aia în permanentă mișcare.
Concurența există de la început pe diverse nișe, noi am reușit să aducem toate ideile, toată tehnologia și toată inovația la un loc, într-un produs/serviciu complet și complex.
Noi am pus încă de la început preț pe sănătate și siguranță, respectăm toate normele în vigoare și facem chiar mai mult decât ceea ce ne este impus legal. Știm că sunt portițe, dar încercăm să ne ținem departe de lucrurile care se pot face mai ușor, ceea ce de multe ori înseamnă și mai prost.”
Ce tatuaje audio aveți voi, cei doi parteneri în această afacare? Sau nu vă tatuați, doar îi convingeți pe ceilalți să o facă?
„Momentan doar eu am un tatuaj audio, am fost chiar primul worldwide cu un asemenea tatuaj, pentru că era necesară și testarea pe piele reală. Eram foarte entuziasmat să văd și să port rezultatul nostru. În acest tatuaj se regăsește cuvântul Soundwaves, care pentru mine reprezintă procesul unei idei transformate într-o afacere de succes, dar și faptul că poți imbina pasiunea cu cariera.”
Mi-aș putea tatua un cântec sau Luceafărul? Am nevoie de tot corpul, probabil…
„Ți-am putea tatua orice simți că ți se potrivește. Precum imaginația ta, aplicația noastră nu are limite de lungime a sunetului și nici de mărime a tatuajului, spre exemplu, dacă dorești în tatuajul tău audio de 9-10 centimetri un sunet de 3 minute și 30 de secunde, lungimea sunetului nu influențează dimensiunea tatuajului. Așa că, totul este realizabil în funcție de dorințele tale.”
Fotografii: PRO TV
Gallery