ß
Una dintre cele mai populare activiste de mediu din ultimul secol, declarată omul anului 2019, a mai primit un premiu. Greta Thunberg a făcut un anunț, pe rețelele sociale, care i-a impresionat pe fanii ei.
Greta Thunberg a primit premiul Human Act din partea organizației neguvernamentale daneze Human Act. Odată cu distincția, activista suedeză a primit o donație de 100.000 de dolari, bani pe care ea i-a donat la rândul ei organizației UNICEF.
Greta Thunberg s-a aliat cu Human Act pentru a demara o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta UNICEF să ajungă la cât mai mulți copii sărmani în această perioadă grea pentru omenire.
„Ca și criza climatică, pandemia de coronavirus este o criză a drepturilor copiilor. Va afecta toți copiii, acum și pe termen lung, dar grupurile vulnerabile vor avea cel mai mult de suferit”, spune activista suedeză, care îi cheamă pe toți locuitorii planetei să susțină cauza UNICEF.
Citește și: Greta Thunberg spune că a luat coronavirus în Europa Centrală, dar că a scăpat ușor de boală
Organizația Human Act a dublat donația Gretei, astfel că UNICEF a început campania cu un buget de 200.000 de dolari.
Exemple de bunătate găsim și în România. Iată câteva exemple AICI!
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Când facem bine, #nefacembine. "SolidarLocal", primul festival românesc pe care îl poți urmări din sufrageria ta
Gallery