ß
La ora actuală, Brigitte Macron, soția președintelui Franței, luptă împotriva pandemiei de coronavirus, contactând personal donatori generoși care pot susține această cauză internațională.
Conform Le Républicain, într-unul dintre apelurile telefonice, Brigitte Macron a avut nedorita surpriză să fie comparată cu o bătrânică de 92 de ani.
Citește și: Brigitte Macron a împlinit 67 de ani. Cum a sărbătorit Prima Doamnă a Franței
Pentru că și în Franța, pe fondul epidemiei de coronavirus, toată lumea trebuie să respecte regulile izolării și distanțării sociale, Brigitte Macron este nevoită să lucreze de acasă. Astfel, în calitate de președinte al Fondation des Hôpitaux de France, aceasta muncește de două ori mai multe pentru a-i ajuta pe cei aflați în prima linie - cadrele medicale - în lupta cu periculosul Covid-19.
Printre apeluri telefonice și videoconferințe, soția lui Emmanuel Macron obișnuiește să mulțumească personal celebrităților care fac donații consistente. Pe lângă aceste donații, în Franța există o mulțime de inițiative menite să sprijine lupta cu acest nou coronavirus.
Astfel, Brigitte Macron l-a felicitat pe Julien Dusssart care, alături de Pierrick Bizet și Grégory Baron, au organizat ”Courir chez toi”, un maraton în propria grădină, care a strâns 10.000 de euro pentru sistemul sanitar.
Ulterior, contactat de publicația Le Républicain, Julien Dussart a amintit ce gafă a făcut în urmă cu câteva zile: ”Am vorbit timp de 10 minute. A fost foarte drăguță. Am întrebat-o dacă nu vrea să participe la maraton, dar a spus că nu e genul ei. I-am spus că o bunicuță de 92 de ani o face în fiecare săptămână și că și ea ar putea să facă ture pe coridoarele Palatului Elysee. Abia după ce am închis, m-a întrebat soția dacă am realizat că tocmai a comparat-o pe Prima Doamnă a Franței cu o bunicuță”.
Foto: Promefimediaimages.ro
Vezi și:
Gallery