ß
Au trecut mai bine de două săptămâni de la ultima apariție publică a liderului nord-coreea Kim Jong-un, presa din Asia și de pe alte continente afirmând că acesta a murit, dar că nimeni din țara lui nu dorește ca acest lucru să devină public.
Kim Jong-un a fost văzut pentru ultima dată pe 12 aprilie, iar de atunci informațiile despre starea lui sunt contradictorii. Unii jurnaliști afirmă că acesta a murit după ce a fost operat pe cord, iar intervenția chirurgicală nu a reușit, alții sunt de părere că este în comă, unele voci spun că este viu și se află în recuperare după operație, în timp ce alți jurnaliști sunt de părere că se află în autoizolare într-un loc secret, după ce una dintre gărzile sale de corp a fost infectată cu noul coronavirus.
Chiar dacă niciuna dintre informații nu a fost nici confirmată, nici infirmată, perședintele american Donald Trump afirmă că știe ce s-a întâmplat cu dictatorul Kim Jong-un, dar că nu poate anunța public acest lucru.
„Nu vă pot spune exact. Da, ştiu chiar foarte bine, dar nu pot vorbi despre asta acum. Îi doresc numai bine. Sper că este bine. Chiar ştiu cum este, relativ vorbind. Vom vedea, probabil că veţi auzi în viitorul nu prea îndepărtat”, a spus Donald Trump, care a lăsat astfel de înțeles că liderul de la Phenian nu a murit.
Vezi și: Adevărata poveste a videoclipului groparilor ghanezi care dansează cu sicriul. Mulți oameni plătesc bani grei pentru asta