"Împreună suntem mai puternici" este noul manifest al Vodafone România ce evidențiază convingerea companiei că, prin solidaritate și eforturi unite, oamenii și societatea pot depăși momentele dificile cu care ne confruntăm din cauza crizei pandemice.
Când Pământul pare că s-a oprit în loc, tehnologia ne ajută să fim mai uniți ca oricând și atenuează sentimentul de izolare prin menținerea oamenilor conectați unul cu celălalt, dar și cu ceea ce iubesc.
„Ultimele săptămâni au fost despre adaptarea vieții noastre, activităților favorite și hobby-urilor, modului de a lucra, de a învăța, de a comunica și chiar de a socializa. Totul este acum, mai mult ca oricând, legat de tehnologie și conexiuni. Copiii noștri urmează lecții online, ne-am transformat sufrageriile în birouri confortabile, iar divertismentul și clasele de sport sunt disponibile exclusiv pe platformele de streaming.
Surprinzător, dar simt că putem sta mai aproape de prieteni, de familie și de cei dragi, chiar dacă suntem fiecare în casele noastre. Sunt mândru de activitatea Vodafone, dincolo de conectivitatea pe care o oferim, de acțiunile de ajutor pentru persoanele în vârstă cu scopul de a le furniza bunuri de bază prin intermediul platformelor online și al voluntarilor. De asemenea, ne-am mobilizat toate eforturile pentru a fi direct implicați în lupta împotriva Covid-19, inclusiv prin donații pentru a susține lupta aici, în România”, a declarat Mostafa El Beltagy, Director Consumer Business Unit, Vodafone Romania.
Vodafone România lansează platforma www.vodafone.ro/impreunamaiputernici. Aceasta facilitează accesul online al utilizatorilor la cursuri și spectacole live: muzică, teatru, clase de sport și masterclasses pentru dezvoltare personală și profesională (creativitate & utilitate, parenting, storytelling, actorie etc.).
Pe lângă oportunitatea de a putea accesa conținut de calitate, utilizatorii au posibilitatea de a susține comunitățile pentru a trece cu bine peste această pandemie prin donații directe către cei care realizează momentele de teatru, muzică și masterclasses în platformă.
Curatorul platformei digitale este Tudor Chirilă. Acesta va ajuta vizitatorii online să rămână conectați la muzică și teatru și să susțină artiștii direct de acasă.
„Acum câteva săptămâni mă gândeam ce pot face artiștii care peste noapte s-au văzut în imposibilitatea de a-și mai exercita profesia. Sunt membru în câteva grupuri de artiști independenți și eram conectat la îngrijorarea generală, perfect justificată. Actori, muzicieni, dansatori, artiști plastici toți trăiesc din și în relația cu publicul și cu spațiile, relație suspendată abrupt. Am contactat câteva companii ca să văd dacă nu sunt interesate de ideea sprijinirii artiștilor prin cumpărarea de conținut pentru angajații lor. Dar lucrurile păreau greu de desenat și erau multe întrebări cu multe necunoscute.
Apoi a apărut ideea platformei Împreună mai puternici de la Vodafone și mi s-a părut excelentă pentru că ea presupunea reconectarea cu publicul, așa că am răspuns imediat invitației de a mă alătura proiectului. Cred că acum mai mult ca oricând învățăm că rolul social al artiștilor este unul indispensabil. Și că este nevoie ca artiștii să fie liberi să continue să arate lumea așa cum o văd ei. Și că diversitatea asta a viziunilor poate să creeze echilibru social, mai ales într-o perioadă în care balanța este atât de fragilă. Artiștii creează identitate, bucură, enervează, intrigă, revoltă, mângâie, contribuie, iar independența lor este la fel de importantă ca a presei”, a declarat Tudor Chirilă, curatorul platformei digitale
Alături de Tudor Chirilă, artiști cunoscuți precum Irina Rimes, byron, Damian Drăghici, The Mono Jacks, Cornel Ilie, Ovidiu Lipan Țăndărică, Alexandra Ușurelu, dar și artiști independenți precum Jean Gavril, Dragoș Moldovan sau Alina Manole vor aduce în viețile oamenilor un strop de bucurie și de dragoste prin intermediul momentelor de muzică live.
Românii sunt invitați să urmărească momente de teatru live interpretate de Florin Piersic Jr., Șerban Pavlu, Dorina Chiriac sau Marius Chivu.
Utilizatorii platformei vor avea acces la cursuri variate precum: hairstyling (Sorin Stratulat), cooking (Alex Petricean), gaming (Maximilian Ioan) sau magie (Marius Drăguș).
De asemenea, platforma digitală a Vodafone îi ajută pe oameni să continue să facă exerciții fizice și să mențină un stil de viață sănătos și echilibrat, prin participarea la cursuri de fitness online care includ yoga, cardio & balet și antrenamente funcționale. Actorii, cântăreții, instructorii de fitness și specialiștii din varii domenii vor ține sesiuni live în fiecare zi. Vizitatorii platformei vor putea să se bucure de momentele preferate și vor putea să își arate susținerea prin intermediul platformei. Întregul program al momentelor live este disponibil pe www.vodafone.ro/impreunamaiputernici.
Platforma este susținută de o campanie de comunicare care include un spot TV filmat de la distanță, campanii digitale și execuții social media.
Vezi și:#NeFacemBine cu Olimpia Melinte – povești pentru copii