Citeste mai mult despre:
Divertisment-Vedete,
Are 42 de ani, împliniți în septembrie anul trecut, dar arată cu cel puțin zece ani mai tânără.
Iar asta e valabil în orice ipostază. Cea mai recentă poză a Ioanei de pe Instagram, cu peste 3 mii de like-uri în primele ore, o prezintă în costum de baie, cum se bucură de soare în curtea casei.
Poza e însoțită de un text la fel de optimist:
"Zile în care bucuria vine din lucruri mărunte, zile in care cursurile de la facultate le poți face pe șezlong, stând la soare, zile în care te poți bucura de prezent din plin, căci viitorul e nesigur, iar trecutul nu mai contează! Sunt zile speciale, zile de pandemie din care încercam sa luam ce e mai bun! Sa aveți o zi frumoasa, liniștita și cu soare in suflet!”
Cu aparițiile de pe rețelele de socializare din ulimul an, Ioana a arătat că, după despărțirea de Alexandru Papadopol, a devenit o femeie nouă, mult mai sigură pe feminitatea ei.
Mai mult, despre divorț, vedeta a dezvăluit în emisiunea lui Cătălin Măruță că acum se simte foarte bine, a învățat foarte multe din despărțirea de Alexandru și cei doi se înțeleg, în prezent, excelent.
"Sunt bine, s-a dovedit a fi o experiență bună. Relația dintre mine și Alexandru este foarte bună și ne creștem foarte frumos copilul. Chiar ne trimitem mesaje. Urările au fost pe bune și sincere. Să lăsăm ce a fost în 2019 și să ne creștem frumos copilul', i-a mărturisit Ioana lui Măruță.
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au împreună o fetiță, pe Ruxandra, care a rămas să locuiască alături de Ioana, deși cei doi au custodie comună.
#StaiAcasa-PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA "VIAȚA BATE VLOGUL"-sezonul 2
FOTO: INSTAGRAM IOANA GINGHINĂ