ß
București, 15 aprilie 2020: Domestos a răspuns apelului Crucii Roșii Române, organizație umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor, cu o donație de produse de dezinfecție, igienă și igienizare, în valoare de peste 120,000 euro. Donația vine în susținerea campaniei naționale de informare și conștientizare a populației pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului COVID-19, realizată în parteneriat cu Guvernul României și cu celelalte instituții ale statului implicate.
Produsele sunt distribuite în tranșe săptămânale ce conțin produse Domestos, dezinfectant pe bază de clor, însumând peste 40 de tone. Până acum, 30,000 de produse au ajuns la beneficiarii din întreaga țară, iar livrarea tranșelor următoare, încă 25,000 de produse în total, va continua săptămânal până pe 12 mai.
“În această perioadă, suntem cu toții mai conștienți de nevoia unei igiene corespunzătoare și ne bucurăm că, împreună cu Crucea Roșie Română, putem ajuta la menținerea igienei pentru a proteja sănătatea populației. Știm de la medici că prevenția este esențială, așa că spălatul pe mâini și dezinfectarea suprafețelor trebuie să devină un obicei. Acesta este un crez pe care îl promovăm zi de zi prin campania «Domestos susține igiena în școli», prin care construim sau renovăm grupuri sanitare și oferim produse de dezinfecție”, a declarat Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe.
“Avem convingerea că, prin promovarea măsurilor corecte de igienă, oamenii vor fi mai atenți și mai responsabili atât cu ei înșiși, cât și cu cei din jurul lor. Încercăm totodată să oferim, acolo unde este nevoie, și materialele care să ajute să se pună în aplicare măsurile de igienă și de protecție”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.
Despre Unilever South Central Europe
Unilever urmărește crearea unui viitor mai bun, în fiecare zi. Îi ajutăm pe oameni să arate bine, să se simtă bine și să ia ce e mai bun din viață, cu branduri și servicii care sunt benefice atât pentru consumatorii noștri, cât și pentru alți oameni. Unilever unul dintre liderii globali pe piața bunurilor de larg consum cu operațiuni puternice în peste 100 de țări și vânzări în peste 180 de țări. Prin campania „Domestos susține igiena în școli” ne propunem să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de igienă din școlile din România, dar și la creșterea nivelului de conștientizare a importanței igienei în rândul populației.
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Întreaga sa activitate se desfășoară în scopul alinării suferințelor persoanelor aflate în situații de risc fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național cu 47 de filiale teritoriale și peste 7,000 de voluntari care se implică activ în acțiunile sale.
Mai multe informații despre Crucea Roșie Română sunt disponibile pe www.crucearosie.ro.
Gallery