ß
Simptomele Covid-19 variază ca severitate iar faptul că nu se testează pe cât ar trebui înseamnă că este posibil ca mulți oameni să fi contractat deja coronavirusul fără să fie diagnosticați.
Așadar, este posibil să aflăm dacă cineva a avut în trecut Covid-19?
Conform medicului William Hillmann, de la Massachusetts General Hospital, citat de The Guardian, ”există teste pentru anticorpi însă nu sunt folosite la scară largă deocamdată. Testul pentru anticorpi le permite medicilor să vadă dacă cineva a avut Covid-19 și a dezvoltat imunitate împotriva acestuia. Acest test va fi disponibil în viitor”.
Aș fi putut avea coronavirus și să fiu asimptomatic?
Coronavirusul poate determina un spectru larg de simptome. Astfel, unii oameni sunt complet asimptomatici și nu au nici cea mai mică idee că au avut Covod-19, alții au simptome ușoare, asemănătoare răcelii - secreții nazale, congestie, durere în gât, în timp ce alții au simptome asemănătoare gripei - febră mare, dureri musculare, respirație îngreunată, tuse seacă. Lipsa mirosului și a gustului sunt de asemenea simptome ale Covid-19.
Din cauza lipsei testării în masă, este imposibil de spus cine a avut Codiv-19 și a confundat simptomele cu o răceală ușoară sau o alergie pasageră.
Aceeași sursă mai precizează că nu se știe cât timp este contagioasă o persoană care este asimptomatică, de aceea cu toții ar trebui să practicăm distanțarea socială, igiena riguroasă a mâinilor și purtarea măștii de protecție pe față.
Întrebarea care se mai pune, în cazul persoanelor care au avut, fără să știe, Covid-19, este dacă se mai pot îmbolnăvi încă o dată. Până acum, nu există dovezi care să susțină că putem contracta de mai multe ori noul coronavirus. ”Cei care au un sistem imunitar normal, care poate reacționa corect în fața virusului, ar trebui să aibă imunitate asigurată pentru ceva vreme, cel puțin un an, dacă nu pe viață”, a completat doctorul David Buchholz de la Columbia University.
Foto: protv.ro
Întrebarea Mesei Rotunde