ß
În încercarea de a găsi antidotul la noul coronavirus, cercetătorii au făcut o nouă descoperire care i-ar putea ajuta să își îndeplinească obiectivul. Cercetătorii de la Scripps Research au ajuns la concluzia că Sars-CoV-2 are un punct slab, ei referindu-se la acesta cu termenul de “călcâiul lui Ahile”.
Astfel, oamenii de știință au descoperit că anticorpii care luptă împotriva SARS, virus identificat prima dată în 2003, care a afectat şi el Asia, s-au ataşat în laborator şi coronavirusului care provoacă COVID-19.
Cercetătorii au folosit anticorpi recoltaţi în 2006 de la un pacient cu SARS de către Crucell Holland BV şi i-au folosit asupra noului virus, observând că ei se ataşază unei zone specifice a virusului, exact aceeaşi că în cazul SARS, scrie Mediafax. Ei au caracterizat zona drept o slăbiciune care poate fi ţintită cu medicamente în încercarea de a identifica un tratament exact pentru eradicarea lui.
Profesorul Ian Wilson a explicat într-un articol de ştiinţă publicat ca urmare a experimentului că anticorpii nu s-au ataşat virusului SARS-CoV-2 la fel de puternic precum în cazul SARS, dar susţine că asta nu înseamnă că ei nu pot ucide virusul.
Acum, cercetătorii Scripps Research Institute caută donatori de sânge printre pacienţii vindecaţi de COVID-19, pentru a putea observa ce fel de anticorpi au dezvoltat aceştia.