ß
Ordonanțele militare date în ultimele săptămâni par a nu-i ține deloc pe români în case, amenzile date de polițiști și de jandarmi ridicându-se deja la câteva milioane de euro.
Zilele trecute, Jandarmeria Română chiar a postat pe pagina de Facebook o întâmplare tragi-comică care îl are în centrul atenției pe un bistrițean. Bărbatul s-a certat cu partenera lui și a decis să părăsească domiciliul pentru a bea liniștit o cafea, însă în drum a fost oprit de oamenii legii și s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei.
Iată mai jos poveseta postată de Jandarmeria Română:
„Un bistrițean are șanse serioase să intre în Cartea Recordurilor, după ce ‘’a plătit 2000 de lei pentru o cafea’’.
Pe fondul unor neînțelegeri cu partenera de viață, un bistrițean, în vârstă de 32 de ani a plecat de acasă pentru a-și savura cafeaua în oraș, la o distanță considerabilă de domiciliu.
Cu toate că măsurile Ordonanțelor Militare interzic ieșirile fără un motiv bine întemeiat, bărbatul a ales să își bea cafeaua în zona Han, deși domiciliul său se află tocmai în celălalt capăt al orașului.
De această dată, bărbatul nu s-a întâlnit însă cu reprezentanții care omologhează recordurile mondiale, ci cu un echipaj de jandarmi.
Jandarmii bistrițeni nu i-au aplicat ‘’recordul’’ amenzii, iar acum, bistrițeanul va avea de plătit 2000 de lei pentru nerespectarea măsurilor care privesc restricțiile de circulație, conform Ordonanței Militare nr. 3 din 2020.
Morala: În această perioadă, alege să-ți bei cafeaua acasă, este mult mai ieftin!”
foto: Facebook Jandarmeria Română
Vezi și: Un cântăreț anonim, pe primul loc în Trending - Trending Review cu Daragiu - Episodul 24