UNITED #BineImpreuna a început să se construiască odată cu apariția primelor confirmări COVID-19 în România.
Astfel, UNTOLD a instituit un fond propriu de 100.000 euro, din care s-au făcut diverse achiziții urgente, solicitate de autorități, urmând ca acest fond să crească odată cu alăturarea partenerilor comerciali ai inițiativei.
Iată câteva din acțiunile derulate până în prezent în cadrul inițiativei UNITED #BineImpreuna:
• 6 Tiruri cu echipamente UNTOLD și NEVERSEA trimise la construcția spitalului mobil din Constanța: 4.000 de metri pătrați de portafloor, 4.000 de metri pătrați de geotextile și 6 tunuri de lumină, din logistica festivalului Neversea și UNTOLD, au ajuns pe stadionul Farul din Constanța, pentru crearea spitalului mobil. Parteneri în acest demers sunt Industrial Access și VOS LOGISTICS. De asemenea, zona de triaj din Spitalul Județean Constanța beneficiază de corturile festivalului și linoleum.
• Pentru Spitalele din Cluj au fost donate peste 12.000 de teste și consumabile aferente achiziționate cu sprijinul financiar al Cognizat SoftVision și BT. Pe lângă acestea, au fost achiziționate măști chirurgicale, mănuși, dezinfectanți, pneuri/cauciucuri de rezervă pentru mașinile Smurd, etc. De asemenea, UNTOLD a sprijinit dotarea tehnologică a centrului de comandă ISU.
Pe lângă ajutorul material și logistic pe care îl oferă, platforma UNITED #BineImpreuna își propune să adune la un loc mesaje optimiste, inițiativele de bine și solidaritatea tuturor românilor.
Nu lipsesc nici datele la zi despre situația cazurilor de coronavirus în România, informațiile corecte, de exemple concrete și surse credibile.
Un alt demers laudabil la care am aderat este platforma “Un Singur Cluj”. UNTOLD împreună cu toți inițiatorii platformei din Cluj-Napoca, pot accelera și ajuta demersurile locale, punând la dispoziție toate resursele logistice de care dispune fiecare companie implicată.
UNITED #BineImpreuna aduce împreună cele mai importante companii românești și multinaționale, cele mai mari trusturi de presă din România, precum și o comunitate formată din lideri de opinie, artiști și influenceri. Inițiativa United este realizată și în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, Fundația pentru SMURD și Ministerul Sănătății, Autoritatea pentru Digitalizarea României.
UNITED #BineImpreuna îi invită pe toți cei care doresc să se alăture inițiativei să facă parte din comunitate. Oricine crede că poate ajuta sau oricine are nevoie de ajutor în această perioadă, se poate înscrie pe http://unitedromania.org.
Când facem bine, ne facem bine!
Vezi și: Andreea Esca #PoartăMască pentru a-i proteja pe cei din jur. Poartă şi tu!
Gallery