• PRO TV
  • Cum să reziști mult timp în izolare: ponturi de la astronauții NASA și căpitanii de submarine nucleare

Cum să reziști mult timp în izolare: ponturi de la astronauții NASA și căpitanii de submarine nucleare

Cum să reziști mult timp în izolare: ponturi de la astronauții NASA și căpitanii de submarine nucleare

Izolarea în propria locuință poate fi pentru mulți un soi de întemnițare. Și, s-ar putea să nu fie departe de adevăr, fie că locuiesc singuri, fie că au 5 copii de îngrijit zilnic. Trei experți în izolare dezvăluie câteva trucuri care fac acceptabil traiul departe de lumea de afară.

Indiferent de cum arată locuința lor, oamenii au tendința de a se simți inconfortabil când petrec prea mult timp închiși în ea. Mulți se simt singuri, chiar dacă trăiesc împreună cu alte rude. Dar, dacă stăm bine să ne gândim, nu e spațiul cosmic cel mai potrivit loc în care să te simți abandonat?

Kjell Lindgren, un astronaut NASA care a petrecut 141 de zile pe Stația Spațială Internațională, spune că da, dar depinde de tine să-ți faci viața mai ușoară. El a apelat la niște trucuri pentru a trece cu bine peste lunga perioadă de izolare. Iată ce sfaturi are pentru noi toți!

Rămâi mereu ocupat și fă-ți un program!

Dacă poți munci de acasă, ăsta e un dar. Mulți oameni nu au această oportunitate”, spune Lindgren, care ne sfătuiește să găsim și alte lucruri importante de făcut pentru a nu băga de seamă cu trece timpul. 

Poți face curățenie, lecții cu copiii (dacă e cazul), poți să înveți o limbă străină, să citești cărțile acelea pe care le-ai amânat ani la rând, să comunici cu cei dragi, fiindcă sigur i-ai ignorat în ultimii ani, să faci voluntariat (acum e nevoie).

Kjell Lindgren (stânga) și Scott Kelly, la bordul Stației Spațiale Internaționale. FOTO: Getty Images 

Ryan Ramsey, fost căpitan pe submarinul nuclear HMS Turbulent, spune că pe el l-a ajutat mult rutina. În perioada în care a comandat nava, Ramsey a petrecut 286 de zile în izolarea submarinului său, fiind în imposibilitatea de a vedea lumina zilei. A făcut asta cu 130 de membri ai echipajului, într-un „tub din oțel” de 84 de metri lungime.

Asigură-te că ai o rutină și că te ții de ea! Pe măsură ce te afunzi în rutină și iei totul pas cu pas, zilele se vor transforma în săptămâni, iar săptămânile în luni”, spune căpitanul pentru bbc.com.

Citește și: Cum să eviți depresia și însingurarea dacă ești izolat la domiciliu

Fostul astronaut american Scott Kelly a petrecut un an în spațiu, pe Stația Spațială Internațională, departe de familie și prieteni. El a realizat pentru New York Times un ghid de supraviețuit în izolare. Unul dintre sfaturile sale este să ne organizăm bine activitățile zilnice și să nu ezităm să facem pauză când munca ne copleșește.

Când locuiți și lucrați în același loc pentru zile în șir, munca poate avea tendința de a prelua controlul, dacă o lăsați. Trăind în spațiu, mi-am impus un ritm propriu, delibrat, pentru că am știut că eram angrenat în ceva pe termen lung – la fel cum suntem cu toții azi”, a dezvăluit astronautul.


Scott Kelly, urmărind echipa de fotbal preferată în spațiu. FOTO: Getty Images

Nu fi negativist și nu te învinovăți dacă faci greșeli!

Kjell Lindgren spune că în vremuri de criză ca aceasta, oamenii au tendința de a se gândi la tot ce e mai rău. Mai mult, ei se învinovățesc pentru lucruri banale, fapt care contribuie la intensificarea stării de anxietate în izolare. 

Ryan Ramsey este de părere că astfel de evenimente planetare vin și cu o serie de incertitudini și informații care se bat cap în cap. Prin urmare ai nevoie să te retragi puțin din fluxul informațional pentru a depăși această stare de neliniște.

Comunică în permanență cu cei apropiați!

Fiind pe mare (sau sub mare, mai precis) atât de mult timp, Ryan Ramsey comunica de la distanță cu familia lui, prin sistemul de videoconferință. În timpul pandemiei de coronavirus acesta este cel mai folosit mijloc de comunicare folosit de oameni. 

Căpitanul spune că acest mod de comunicare era vital pentru el și pentru membrii echipajului său, aflați la mii de mile marine de casă.

Oamenii au capacitatea de a merge afară, pentru o plimbare, sau pentru a munci în grădină. Acolo ai parte de lumina soarelui, de aer proaspăt, lucru de care aveam parte foarte rar la bordul submarinului. Trebuie să vedem lucrurile pozitive din jurul nostru”, mai spune Ryan Ramsey.

Fostul căpitan de submarin Ryan Ramsey. FOTO: bbc.com

Scott Kelly spune că, în ciuda sarcinilor de serviciu pe care le avea de îndeplinit în spațiu, era mereu conectat cu familia sa prin videoconferință. Avea un program bine organizat căruia i-a simțit lipsa atunci când s-a întors pe Pământ. 

Când m-am întors pe Pământ, îmi lipsea structura pe care mi-o oferea și mi-a venit greu să trăiesc fără ea”, a mai spus fostul astronaut.

Descoperă hobby-uri noi sau unele uitate!
 

La fel ca locuințele noastre de acum, stația spațială a fost laboratorul, dar și casa noastră. Așa că a trebuit să găsim feluri de a ne distra împreună”, spune astronautul Kjell Lindgren.

Acest lucru înseamnă inclusiv descoperirea unor noi hobby-uri sau redescoperirea unora mai vechi. Scott Kelly a redescoperit în spațiu plăcerea de a citi cărți pe suport de hârtie, fiindcă „nu te bombardează cu notificări și nu te tentează să deschizi o filă nouă”.

Mai mult, Kelly a dezvăluit că în timpul petrecut în spațiu a urmărit toate sezoanele serialului Urzeala tronurilor, de două ori. Asta e deja pasiune, nu hobby.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Viata bate vlogul - sez. 2, episodul 3: Dupa ce a apărut la braţ cu un alt bărbat, unii români i-au dorit moartea

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni