Publicația franceză Liberation a publicat un material prin intermediul căruia prezintă care ar fi situația reală din China cu privire la infecția cu coronavirus.
Cotidianul francez prezintă câteva argumente despre cum autoritățile chineze ar fi ascuns adevărul despre criza ce avea să cuprindă întreaga lume. În decembrie și ianuarie, au sancționat diferitele persoane care au tras un semnal de alarmă despre coronarivurs, au cenzurat informații, iar pe 18 ianuarie au organizat o manifestație oficială la care au participat peste 40.000 de familii din Wuhan.
Potrivit estimărilor independente, se preconizează că în China au murit aproximativ 97.000 de oameni, dintre care în jur de 50.000 numai în Wuhan.
Un rol important în ascunderea adevărului se pare că l-a avut și poliția. Organizația Chinese Human Rights Defenders a documentat 900 de cazuri de arestări, intimidări și încercări de cenzurare a informațiilor, iar despre Xi Jinping se spune că a reușit să convingă Organizația Mondială a Sănătății să amâne cu câteva săptămâni declanșarea pandemiei de coronavirus.
În februarie, o misiune a OMS s-a întors din China cu concluzii destul de optimiste, lăudând metodele folosite pentru combaterea virusului, fără a menționa greșelile făcute, cum ar fi lăsarea a peste zeci de mii de persoane infectate să plece din provincia Hubei, apoi din China.
Pe 7 martie, autoritățile de la Beijing au fost lăudate de cei de la OMS pentru donația de 20 de milioane de dolari pentru lupta la nivel mondial împotriva coronavirusului.
Vezi și: