Klaus Iohannis a anunțat prelungirea stării de urgență cu încă o lună, motiv pentru care Monica Anisie a făcut câteva precizări despre situația anului școlar.
Ministrul Educației a explicat că elevii vor mai sta acasă cel puțin până pe 16 mai, atunci când expira perioada stării de urgență. Într-un interviu acordat pentru hotnews.ro, Monica Anisie a afirmat că nu se pune problema înghețării anului școlar, iar despre desfășurarea examenelor naționale va oferi informații în următoarele zile.
”Săptămâna aceasta vom anunța soluțiile la care ne gândim și pe care le luăm și în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus. Dar sub nicio formă nu se va îngheța anul școlar”, a declarat pentru Monica Anisie.
"Simulările sunt anulate. Nu mai putem susţine simulările, însă aceste simulări le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziţia elevilor de clasa VIII-a şi a XII-a. Vom pune săptămânal câte cinci teste de antrenament”, a explicat ministrul, potrivit agerpres.
Foto: Agerpres
Un cântareț anonim, pe primul loc în Trending - Trending Review cu Daragiu - Episodul 24