Fiica lui Codin Maticiuc a împlinit un an, ocazie cu care vedeta i-a transmis un mesaj emoționant prin intermediul unei postări de pe contul de Facebook.
De când a devenit tată, Codin Maticiuc se mândrește cu fetița lui, pe care o cheamă Smaranda. Cu ocazia împlinirii vârstei de un an, vedeta a postat un mesaj emoționant pe contul de Facebook, care a strâns zeci de mii de like-uri și mii de comentarii.
”Vreau să-ți spun ca nu cred ca a existat vreun copil mai vesel și plin de zâmbete ca tine anul ăsta. De fapt nu cred ca îți spun ție căci o să-ți pese mult prea puțin și mult prea târziu. Îmi spun mie, mie cel din viitor care probabil va fi enervat de toanele tale și vreau să-mi amintesc câte râsete necondiționate mi-ai dăruit. Mie.”, a scris printre altele.
În urmă cu câteva luni, Codin Maticiuc a declarat că își dorea să devină tată încă de la începutuile tinereții: "Eu îmi doresc de foarte mult timp chestia asta.. adică îmi doresc de la 23 de ani. Mi-am dorit atât de mult încât nu mi-am dat seama dacă am fost pregătit".