Ți-ai aranjat părul în cea mai frumoasă coafură, și acum te pregătești pentru un eveniment special? Mai trebuie să bifezi un pas! Fixarea părului în hairstyle-ul dorit este mai mult decât necesară dacă vrei să te bucuri de look pentru mai mult timp.
Îți spunem în rândurile de mai jos care sunt produsele pe care să le folosești pentru o fixare fabuloasă a părului. Descoperă opțiunile pe care le ai la dispoziție astfel încât coafura „să reziste”!
Ceara de păr
Iată un produs de stilizare a părului pe care multe dintre noi îl ignorăm cu grație, cedându-l bărbaților din viața noastră. E mare păcat, însă, deoarece ceara de păr poate fixa șuvițele mai eficient, dar și mai natural decât alte opțiuni de styling.
Un alt atu esențial este legat de versatilitatea cerii de păr. Fără să facă discriminare, acest produs se potrivește coafurilor pixie, dar și părului lung sau celui mediu.
Cum folosești? În primul rând, dovedește-te „zgârcită” când vine vorba despre aplicare. Nu ai nevoie de mai mult decât corespondentul unei monede de 50 de bani de produs. Spre deosebire de spumă, ceara poate fi aplicată atât pe părul umed, dar și pe cel uscat. Încălzește produsul, frecând palmele între ele, și apoi aplică pe lungimi, dacă tocmai ai ieșit din baie, sau doar pe vârfuri, dacă dorești un plus de definire pe șuvițele uscate.
Vei găsi opțiuni imbatabile de ceară de păr în mediul online! Un astfel de exemplu este Ceara flexibilă pentru strălucire discretă Keune Style Forming Wax, pe bază de ceară naturală de albine, minunată pentru fixarea părului scurt sau mediu.
Ceara flexibila pentru stralucire discreta - Keune Style Forming Wax 75 ml
Fixativ
Cel mai celebru produs de fixare a părului rămâne fixativul. Cu o capacitate de stilizare ce avansează de la lejeră la puternică, fixativul poate determina și cele mai încăpățânate coafuri să se „disciplineze”.
De ce să ții cont? Caută o formulă cu finisare naturală, ideal fiind ca părul să se bucure de flexibilitate și de fixare, concomitent. Chiar dacă pare o misiune imposibilă, cele mai bune produse de pe piață o bifează magna cum laude.
Cum aplici fixativul? În primul rând, respectă distanța de 30 de cm recomandată de către producător. Nu insista prea mult asupra unei singure porțiuni, ci mișcă tubul în permanență, circular, ca să acoperi întreaga suprafață a părului. Poți opta pentru două tipuri de fixativ: începe cu unul cu putere de fixare redusă și finisează cu o cantitate mai mică dintr-un produs ultra strong.
Dacă tânjești la mai mult volum, scutură părul cu capul în jos, apoi, cu șuvițele date pe spate, ridică secțiuni groase și pulverizează fixativ de la rădăcină. Încheie cu un jet folosit pe tot părul.
Spuma de păr
De un lucru e musai să fii conștientă: spuma nu se folosește decât pe părul umed. De asemenea, e recomandat să nu exagerezi cu cantitatea. Ține cont că ai nevoie de aproximativ o minge de golf de spumă pentru părul mediu și nu mai mult de o minge de tenis pentru șuvițele lungi.
Aplică mai întâi spuma în palmă, apoi distribuie cantitatea pe întreaga lungime a părului. Ca să obții un efect de bucle lejere, strânge ușor șuvițele în palmă. Pentru un plus de volum, ține capul în jos și insistă la rădăcină. La final, folosește foehn-ul sau lasă părul să se usuce natural.
Gel de păr
Ideal pentru coafurile wet look, dar și pentru părul ondulat, gelul de păr conferă o fixare de efect și o finisare strălucitoare. Precum spuma, se aplică pe părul umed, cu aceeași grijă în ceea ce privește cantitatea folosită. Nu folosi mai mult de echivalentul unei monede de 50 de bani pentru părul lung și de 10 bani pentru cel scurt sau mediu.
Tot ce trebuie să faci este să distribui gelul uniform în palme și apoi să îl treci peste șuvițe, din față spre spate. La final, aplatizează șuvițele de la spate, conturând un efect rafinat.
Acestea sunt cele mai bune produse pentru fixarea părului. Alege în funcție de efectul dorit, dar și de tipul părului tău, și experimentează până ce îți vei găsi favoritul.
Gallery