• PRO TV
  • Narada lansează NaradiX – un modul de clase digitale, prin care transmite live un curs digital pe zi

Narada lansează NaradiX – un modul de clase digitale, prin care transmite live un curs digital pe zi

Narada lansează NaradiX – un modul de clase digitale, prin care transmite live un curs digital pe zi

În cadrul inițiativei „Reacție pentru educație”, inițiativă susținută de Ministerul Educației și Cercetării, de ziua păcălelilor, echipa Narada ia lucrurile în serios și dă startul live-urilor NaradiX pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube.

Începând cu 1 aprilie, în fiecare după-amiază, adolescenți din întreaga țară își dau întâlnire online, timp de o oră, pentru a învăța despre lucrurile care îi pasionează.   
 
La Naradix, vloggeri celebri, oameni de business sau traineri cunoscuți devin profesori cool pentru o zi și-i ajută pe elevi să transforme carantina într-o reală oportunitate de învățare.

De la social media, la personal branding, dezvoltare personală, tehnologie, inteligență artificială sau educație financiară, copiii și adolescenții au ocazia unică de a interacționa cu profesioniști de top.
        
Pe 1 aprilie, inițiatoarele Naradix (Andra Munteanu și Armina Dobrică) sunt în direct cu Bianca Adam, unul dintre cei mai cunoscuți și autentici vloggeri români, cu peste 1,5 milioane de fani pe YouTube. Andra și Armina răspund întrebărilor surpriză pregătite de Bianca, dezvăluind astfel programul pentru următoarele săptămâni.

 
Joi, 2 aprilie, userii vor putea intra în legătură online cu Dr. Mihail Pautov, medicul cu cel mai mulți followeri pe Instagram. Medicul va explica pe îndelete de ce e important să rămânem acasă pe perioada carantinei, cum să ne protejăm de virus și cum pot evolua lucrurile în continuare.
 
Pe 3 aprilie, Urania Cremene vorbește despre cum pot fi gestionate sănătos emoțiile în timpul izolării, ce putem face pentru a ne simți cât mai bine chiar dacă nu ieșim din casă și cum putem folosi timpul liber în mod constructiv.   

În săptămânile următoare e așteptat la NaradiX și Mircea Bravo, vloggerul neconvențional care a făcut-o celebră pe Tanti Lenuța, în rolul de bunică. Mircea e recunoscut pentru modul unic în care reușește să facă vlogging responsabil, iar multe din vide-ourile lui transmit mesaje relevante și puternice în comunitate. Se alătură inițiativei:
 
George Bonea, a.k.a. Speaker Demotivațional 
Alexandra Nechita - pe care o știm de mult ca „micuța Picasso” 
Anca Baniță - unul dintre inițiatorii “Let’s do it, Romania!”, cel mai mare proiect de voluntariat din România
Dan Oroș - Head of Marketing Google și YouTube România
Adrian Maniuțiu – specialist în comunicare și co-fondator EM360 
Beatrice Galațanu - trainer, fondator My HR Lab și omul care ajută companiile să se conecteze la noile generații
Andrei Dunuță – speakerul care și-a propus să dezvolte vorbitul public în România și România prin vorbitul în public
Sebastian Honciuc – cunoscut în comunitatea de gaming ca “tatastrumf”, Marketing Manager PGL

În total, peste 20 de profesioniști au răspuns într-o singură săptămână apelului Naradix și sunt pregătiți să între în direct cu tinerii, pentru discuții interactive dintre cele mai interesante.

Cei care nu vor să rateze aceste întâlniri sunt invitați să dea Like paginii de Facebook Narada, pentru a primi notificare în momentul în care încep live-urile. Înregistrările vor fi apoi disponibile și pe canalul de YouTube Narada
            
  „Foarte multe companii de training și platforme de cursuri online au reacționat rapid în ultima perioadă, cu acces gratuit la diverse clase digitale. Ceea ce e minunat, doar că majoritatea se adresează tinerilor sau adulților. Copiii și adolescenți, care resimt din plin izolarea și n-au nici experiența de viață necesară să gestioneze stresul și incertitudinea la fel ca noi, se descurcă așa cum pot. Noi ne-am propus să le oferim o alternativă la educația formală și în același timp ocazia să exploreze subiecte noi în timpul liber pe care îl au. Suntem recunoscători că au răspuns pozitiv apelului nostru atât de mulți oameni și avem o echipă trăsnet de ‘profi’ pentru NaradiX”, spune Armina Dobrică, Chief Learning Architect NaradiX .       
  
Naradix este parte a programului „Reacție pentru educație”, un plan de intervenție în educație lansat de organizația Narada, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu susținerea Cora România, care își propune să sprijine profesorii și elevii în continuarea învățării, la distanță. 
 
 
NARADA: Aducem educația în secolul 21
 
Narada este o comunitate formată din antreprenori, manageri, oameni de acțiune al cărei scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației.
 
NARADA conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa. Cu alte cuvinte:

1 - încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor
2 - aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate
3 - supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat.

Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni