ß
  • PRO TV
  • Tentative de fraudă în timpul pandemiei de coronavirus. Cum le recunoști ca să te poți proteja

Tentative de fraudă în timpul pandemiei de coronavirus. Cum le recunoști ca să te poți proteja

Tentative de fraudă în timpul pandemiei de coronavirus. Cum le recunoști ca să te poți proteja

În plină pandemie de coronavirus, când toată lumea este extrem de vulnerabilă din punct de vedere emoțional, pot apărea indivizi care vor profita la maximum de acest sentiment de nesiguranță.

Marile crize ale omenirii au fost exploatate mereu de grupări organizate puse pe căpătuială. Din suferința oamenilor se pot face bani frumoși, iar tentativele de fraudă nu-i vor ocoli nici pe români în această perioadă.

Deși autoritățile române nu au lansat încă alerte publice pe acest subiect, în statele occidentale acest fenomen se manifestă deja.

Vezi mai jos care sunt principalele tentative de fraudă din această perioadă, cum le recunoști și cum să te protejezi!

Tratamente miraculoase pentru COVID-19

Cei care vor să profite de naivitatea românilor mizează pe faptul că oamenii sunt disperați să dețină în casă un medicament miraculos pentru tratarea COVID-19. Nu există încă așa ceva. Medicii din spitalele românești aplică scheme de tratament diferite, compuse din medicamente disponibile și autorizate pentru uz în România.

În prezent, fiecare mare spital din România are propria schemă de tratament, pentru a se afla care dintre ele dă mai multe rezultate. 

Astfel, nu dați curs anunțurilor de la mica publicitate, din mediul online sau de pe WhatsApp, care vă îmbie să cumpărați ceva ce poate să vă facă rău! Autoritățile medicale nu recomandă să vă tratați singuri, nici preventiv, nici simptomatic, de COVID-19.

Citește și: Ce faci dacă prezinți simptome specifice infectării cu noul coronavirus

Produse sanitare de strictă necesitate

În această perioadă, în care alcoolul sanitar, dezinfectanții, măștile de protecție și alte materiale sanitare de strictă necesitate se găsesc greu, pot apărea indivizi care creează site-uri-capcană, conturi false de e-mail și adrese de Facebook, unde listează astfel de produse. Frauda intervine atunci când efectuezi plata, cu cardul, și nu primești niciun produs în schimb.

Pentru a evita să cazi într-o astfel de capcană, fă-ți cumpărăturile de pe site-uri de specialitate, ale unor magazine de renume, pe care le cunoști!

Donații inexistente

Campaniile caritabile au explodat în aceste săptămâni, cele mai multe fiind pornite în mediul online. Un mod ușor în care poți recunoaște o tentativă de fraudă este atunci când donația solicitată este pentru o persoană sau un grup de persoane afectată/afectate de COVID-19. Nu oferi bani în acest fel! Dacă vrei să ajuți, contribuie la campaniile caritabile demarate de instituții sau organizații recunoscute la nivel national sau internațional, cum este Crucea Roșie Română!

Înșelăciuni de tip phishing

Scopul acestor tentative de fraudă este acela de a-ți goli conturile bancare. Poți rămâne fără salariu sau fără economiile pe care le-ai făcut din greu dacă deschizi e-mailuri dubioase, care îți cer să accesezi linkuri suspecte, fișiere video sau foto. 

Odată accesate, aceste linkuri îți pot prezenta o metodă inedită de îmbogățire sau în care poți scăpa de datorii, „secretele” fiindu-ți furnizate după completarea datelor personale. În acel moment, poți pierde controlul conturilor tale. 

Sfatul nostru este să verifici dacă e-mail-urile primite au o sursă identificabilă (instituție, companie, persoană). Nu deschide mesaje nesolicitate sau a căror sursă nu o cunoști! Nu deschide atașamente și nu accesa link-urile din e-mail, aplicații de mesagerie sau reclame. S-ar putea să descarci viruși direct pe calculatorul sau telefonul tău!

Sub nicio formă nu dezvălui unor necunoscuți date bancare precum parole, coduri de activare, numărul cardului, codul PIN!

Citește și: Ce se va întâmpla cu anul școlar în România. Cele trei variante luate în calcul de oficiali

Metoda „Accidentul”

Funcționează și acum, dar adaptată vremurilor pe care le trăim. Dacă primești un apel telefonic, chipurile, din partea unui medic sau reprezentant al statului care îți spune că o rudă/cunoștință este bolnavă de COVID-19 și are nevoie de bani pentru tratament – e clar că cineva încearcă să te păcălească. Anunță această tentativă de fraudă la 112 și furnizează numărul de telefon de pe care ai fost sunat (dacă e cazul).

Nimeni nu-ți va cere bani, prin telefon sau altfel, pentru tratamentul unei rude infectate cu coronavirus.

Investiții sau plasamente cu câștig sigur

E adevărat că în orice perioadă de criză există și oameni, grupuri sau companii care prosperă, însă nu neapărat din cauză că profită de pe urma celorlalți. Însă, unii vor încerca să-ți vândă tot soiul de „ponturi” cu investiții ori plasamente la bursă care te-ar putea îmbogăți în scurt timp.

De exemplu, dacă vei primi o ofertă de a cumpăra acțiuni la o companie care promite să dezvolte în viitorul apropiat un vaccin pentru coronavirus, pe motiv că acestea vor crește substanțial după lansarea leacului, e bine să te consulți cu un specialist. Dacă nu ai unul, nu face investiții care ți-ar putea pune în pericol veniturile, locuința și, poate, viitorul.

Fotografii: Shutterstock/Getty Images

Vezi și VIDEO: #StaiAcasă – Arată că-ți pasă! Andreea Marin

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni