Publicația South China Morning Post a intrat în posesia unui document guvernamental catalogat „Secret” care ar putea schimba radical comportamentul statelor occidentale vizavi de criza COVID-19.
Guvernul chinez recunoaște în documentul intrat în posesia publicației că numărul mare de bolnavi din țară se datorează deciziei inițiale de a nu testa pacienții care nu au manifestat simptome de boală. Descoperirea făcută ulterior arată că bolnavii asimptomatici ar fi reprezentat circa 30% din numărul total de cazuri.
Până la finele lunii februarie, peste 43.000 de oameni au fost declarați bolnavi de COVID-19 fără a avea simptome de boală. Ei au fost plasați în carantină și sub observație medicală, însă nu au fost trecuți pe lista persoanelor îmbolnăvite, nici atunci, nici după ce s-au vindecat.
Acesta lucru i-a determiat pe oamenii de știință din China să tragă concluzia că bolnavii fără simptome joacă un rol crucial în răspândirea coronavirusului.
Astfel, China, dar și Coreea de Sud, și-au schimbat complet modul în care tratează criza COVID-19, alegând să testeze preventiv toate persoanele care au intrat în contact cu bolnavii sau care au orice legătură cu aceștia.
Pacient testat în Wuhan. FOTO: Getty Images
Spre deosebire de China, state europene precum Italia și Marea Britanie, dar și SUA, testau doar persoanele care aveau simptome.
„Numărul cazurilor noi de coronavirus din lume continuă să crească și diferența dintre rapoartele întocmite de China și estimările statistice ale incidenței la cazurile diagnosticate în afara Chinei indică faptul că un număr substanțial de cazuri nu sunt diagnosticate”, reacționează un grup de experți japonezi conduși de epidemiologul Hiroshi Nishiura, conform scmp.com.
Citește și: Cum te afectează izolarea la domiciliu și munca de acasă. Ce poți face
În încercarea de a afla care este impactul bolnavilor asimptomatici în răspândirea COVID-19, autoritățile locale din comuna Vo, situată lângă Veneția, au realizat un experiment. Cu ajutorul Universității din Padova și al Crucii Roșii, medicii au testat de coronavirus toată populația (puțin peste 3.000 de oameni), chiar și pe cei care nu prezentau simptome.
Italienii nu au respectat izolarea la domiciliu. FOTO: Getty Images
Conform The Guardian, plasând toată populația în carantină, autoritățile au reușit să elimine complet virusul în mai puțin de 14 zile.
Publicația britanică notează că această soluția nu ar mai fi viabilă acum în orașe precum Milano sau Bergamo, din cauză că oamenii nu au înțeles încă de la început necesitatea izolării la domiciliu. Însă, spun jurnaliștii din Regat, ar putea fi o soluție pentru orice oraș din țările care încă au cazuri puține și control asupra noilor îmbolnăviri.
Fotografii: Getty Images/Shutterstock
Vezi și VIDEO: #StaiAcasă – Arată că-ți pasă! Adi Nartea
Gallery