ß
Global Records este alături de artiștii și instrumentiștii cu care lucrează și alocă un buget de 100.000 de euro pentru depășirea acestei perioade dificile
Artiștii interpreți, cei care reprezintă elementul central al industriei muzicale, cei fără de care această industrie nu ar exista și cei pe care publicul îi aplaudă și îi îndrăgește, sunt cei mai afectați de anularea concertelor pe perioada în care vor fi active măsurile ce restricționează circulația persoanelor și întrunirile publice de orice fel.
Din acest motiv, Global Records, care colaborează în mod curent cu peste 50 de artiști interpreți acompaniatori (chitariști, toboșari, basiști etc) vine în întâmpinarea acestora și le oferă suportul său necondiționat, prin asigurarea plății în avans a doua show-uri pe lună, în lunile aprilie și mai 2020.
Managementul casei de discuri este pe deplin conștient de efectele pe care toată această situație le are și că această contracție puternică a veniturilor artiștilor interpreți și free-lancerilor din această industrie va duce la imposibilitatea continuării procesului creativ și va genera un vid în industria muzicală pe termen lung.
Tocmai de aceea, cel mai important lucru este ca industria muzicală să reziste în această perioadă. Din acest motiv, Global Records le oferă celor care fac parte din echipele artiștilor pe care-i reprezintă, pe lângă sprijin moral și emoțional, și susținere financiară.
“În afară de orice posibil ajutor din partea statului sau alte măsuri mult așteptate, este extrem de important să ne susținem noi comunitățile în care ne desfășurăm activitatea, pentru a depăși împreună această situație. În această perioadă, în care sursa principală de venit a artiștilor interpreți, în special a instrumentiștilor și trupelor ce acompaniază artiștii în cadrul evenimentelor live, a dispărut cu desăvârșire, venim în întâmpinarea acestora și le oferim suportul nostru, prin asigurarea plății în avans a unui minim de 2 show-uri pe luna, pentru lunile aprilie și mai, până într-o valoare totală estimată de 100.000 euro”, a declarat Olga Juverdeanu, General Manager Global Records.
Global Records se implică activ în lupta împotriva noului virus COVID - 19 și susține fundația Dăruiește Viață în strângerea de fonduri pentru achiziționarea de echipamente și aparatură medicală atât de necesare spitalelor din România în contextul actual.
Casa de discuri oferă o sponsorizare în valoare de 25.000 de euro, sumă care va fi folosită pentru echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie, aparate de ventilație mecanică, sonde de intubație, măști de oxigen și kit-uri pentru ECMO în spitalele de boli infecțioase și spitalele de urgență din țară.
“Am decis să ne implicăm activ în susținerea eforturilor pe care medicii le depun în lupta cu acest nou virus. Suntem la curent cu întreaga situație din țară și am hotrărât să sprijinim fundația Dăruiește Viață, contribuind astfel la dotarea spitalelor din România cu echipamentele medicale necesare în această perioadă. Chiar dacă traversăm cu toții o perioadă dificilă, sănătatea este cea mai importantă și toate resursele noastre trebuie să fie îndreptate în această direcție. Atât noi, cât și artiștii noștri suntem alături de români și facem tot posibilul să trecem împreună mai ușor prin această încercare”, a declarat Lucian Ștefan, fondator Global Records
Pentru a putea depăși această perioadă, Global Records își îndeamnă zilnic urmăritorii să rămână cât mai mult timp în case, să evite pe cât posibil locurile aglomerate, să se informeze numai din surse oficiale și să aibă foarte mare grijă de sănătatea lor și a celor din jur și, nu în ultimul rând, să asculte muzică bună.
Vezi și?: #StaiAcasă – Arată că-ți pasă! Smiley