ß
Organizatorii Eurovision au anunțat anularea concursului care trebuia să se desfășoare în luna mai, la Rotterdam, în contextul actualei pandemii de coronavirus.
“Cerem tuturor celor implicați să dea dovadă de răbdare pentru ca toate ramificațiile acestei decizii majore să poată fi evaluate corespunzător, astfel încât să putem da toate răspunsurile în următoarele zile și săptămâni. Dorim să mulțumim echipei host broadcasterului din Țările de Jos și celor 41 de televiziuni publice participante, care au depus eforturi considerabile în vederea prezenței lor la evenimentul din acest an.”, au declarat reprezentanții echipei internaționale Eurovision Song Contest.
"Îmi pare tare rău că nu vom mai merge în mai, la etapa internațională de la Rotterdam, însă sănătatea este cea mai importantă şi pe acest lucru trebuie să ne concentrăm cu toţii acum.
Mă bucur tare mult că am fost aleasă să reprezint România la Eurovision şi le mulţumesc din suflet tuturor pentru încredere şi pentru susţinere, publicului, compozitorilor şi echipei care este întotdeauna alături de mine. Toată această perioadă de pregătiri a fost una extraordinară, am învăţat foarte multe şi am cunoscut oameni minunaţi.
E un moment dificil pentru noi toţi, însă cu răbdare şi cu o informare corectă putem trece peste el şi ne putem relua toate activităţile. Și, de ce nu, să ne revedem la Eurovision 2021. Eu voi continua să fac muzică în toată perioada următoare şi îmi doresc să ne auzim cu bine cât de curând. Şi, bineînţeles, voi continua să promovez şi să cânt toate cele 5 piese, Alcohol You, Beautiful Disaster, Cherry Red, Colors şi Storm. Multă sănătate tuturor!", a transmis Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020.
“În condiţiile în care planeta se luptă cu un inamic necunocscut, cel mai mare concurs de muzică de pe planetă se anulează. Oficialii au anunţat că negocierile cu ţara şi oraşul gazdă continuă, e important să așteptăm, cu speranță și încredere, deciziile lor. Televiziunea Română dorește să mulțumească partenerilor săi, tuturor celor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea Selecției Naționale 2020, precum și fanilor Eurovision, care au susținut și promovat participarea țării noastre la acest prestigios concurs internațional.
Echipa Eurovision va analiza consecințele deciziilor luate de către organizatori și va evalua toate opțiunile, inclusiv pe aceea de a păstra, în totalitate sau în parțialitate, rezultatul decis de publicul și juriul din România pentru ediția din acest an. Acum, cel mai important lucru e să fim cu toţii sănătoşi. Și să nu uităm ca Eurovisionul are forța să ne uimească la ediția următoare!” a precizat Liana Stanciu, șef al delegației României la Eurovision Song Contest 2020.
Gallery