Mihai Bobonete a pregătit un set de întrebări pentru două doamne cu poveste: Amalia Enache, prezentatoarea Știrile PRO TV de noapte, și Amalia Năstase. Costi Diță și Cosmin Natanticu vor conduce jocul nebun și vor încerca să strângă cât mai mulți bani.
Cu cine au fost înlocuiți câinii de pază în unele secții de poliție din China, dar și pentru ce se roagă 7% dintre americani vor afla împreună Amalia Năstase și Cosmin. În tabăra adversă, Amalia Enache și Costi vor rămâne cu gura căscată după ce vor descoperi ce se întâmplă cu cimpanzeii care se uită împreună la filme.
„Eu vreau „Fiesta”, el vrea „Astrofizică”, pentru că na... el e pregătit!”, va spune Amalia Enache. Ce categorii vor alege jucătorii vedem diseară, la Pe Bune?!. Tot în această ediție, Amalia Năstase îl suspectează pe Mihai Bobonete: „Ție nu ți se pare că Bobonete ajută echipa adversă?”, va întreba coechipiera lui Cosmin.
Nu uita că poți și tu să faci parte din provocare și să răspunzi la întrebările trăsnite din quiz show-ul Pe Bune?!. Intră pe pebune.protv.ro, răspunde LIVE la întrebări și poți câștiga premii săptămânale. Fii Pe bune?! parte din show.
Specialiștii ne recomandă să găsim motive să râdem și să nu ne lăsăm doborâți de haosul unei zile sau perioade grele. Putem să echilibrăm lucrurile cu o oră plină de comedie Pe Bune?!, diseară de la 22:30.
Pe bune?! – o demență de concurs.
Gallery