ß
Din fericire, există numeroase case de amanet la care poți apela în diferite situații, atunci când întâmpini probleme financiare și cauți o soluție rapidă. Din acest motiv, clienții care apelează la acest serviciu sunt mulțumiți, deoarece o casă de amanet pune la dispoziție sume avantajoase de bani, care să-i ajute când au nevoie.
Amanetul presupune o sumă de bani pe care o poți împrumuta, în schimbul unor obiecte oferite ca garanție, indiferent dacă vorbim despre bijuterii, telefoane, electrocasnice sau autoturisme. Află cât costă aurul la amanet și ce avantaje îți poate aduce un astfel de serviciu, din articolul următor!
Ce îți oferă o agenție de amanet?
O agenție de amanet îți poate oferi o evaluare corectă a bunurilor, astfel încât să-ți fie ușor să obții banii de care ai nevoie. Poți să lași o bijuterie garanție pentru banii împrumutați sau poți alege să o vinzi, încasând suma fără să mai ai o altă obligație. Condițiile pentru a împrumuta bani cu o bijuterie lăsată amanet sunt minime - trebuie să ai vârsta de minimum 18 ani și să deții un act de identitate valabil. Găsești prețul aurului la amanet în funcție de agenția de amanet la care apelezi, care oferă prețuri avantajoase, astfel încât clienții să fie mulțumiți. În ceea ce privește contractul, acesta se face pe o perioadă stabilită de ambele părți, cu posibilitate de prelungire. Există și case de amanet care acceptă delegarea unei persoane împuternicite, care să meargă în data zilei scadente pentru a recupera obiectul amanetat.
Cum trebuie să procedezi când mergi la amanet?
Procedura prin care poți să amanetezi un bun este foarte simplă și nu implică costuri ascunse. Nu trebuie decât să mergi la o agenție de amanet cu obiectul pe care dorești să-l amanetezi și cu un act de identitate valabil. Ulterior, evaluatorul se va ocupa de testarea bijuteriei din aur, stabilirea caratajului și a sumei pe care poate să o ofere. Dacă ești de acord cu suma oferită, reprezentantul agenției de amanet va întocmi contractul, pe care va trebui să-l semnezi.
Pe ce perioadă poți să amanetezi aurul?
Pentru a amaneta bijuterii din aur, contractele se fac de obicei pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire, achitând doar comisionul. Dacă vrei să renunți la bijuteriile din aur, este disponibil și contractul de o zi, prin care nu mai ai nicio obligație față de casa de amanet.
Care sunt avantajele unui serviciu de amanet?
Un serviciu de amanet aduce și numeroase beneficii pentru cei care aleg să lase bijuteriile garanție. Iată care sunt câteva dintre ele:
Amanetul reprezintă una dintre cele mai ușoare și rapide metode de a obține bani. Atunci când ajungi într-o agenție de amanet, vei completa un formular, urmat de un contract de predare-primire și primești suma de bani stabilită. Casele de amanet sunt avantajoase pentru că primești banii pe loc și poți obține și sume mici, de care nu ai putea beneficia printr-un împrumut bancar.
Acest împrumut rapid pe care îl obții din amanet nu depinde de alte credite, spre deosebire de sistemul bancar. Reprezentanții casei de amanet nu sunt preocupați dacă nu poți returna împrumutul, deoarece își pot păstra aurul pe care l-ai lăsat garanție, în cazul în care nu reușești să returnezi banii.
Nu ai apelat până acum la serviciile unei case de amanet? Dacă alegi să mergi cu bijuterii din aur la amanet, te vei bucura pe loc de o sumă de bani, care să corespundă gramajului de aur. Prețul aurului la amanet va fi diferit, în funcție de calitatea acestuia. Cel mai indicat este să mergi într-o casă de amanet, unde îți vor fi evaluate bunurile și unde te poți bucura de un împrumut rapid!