ß
  • PRO TV
  • Nu vom mai scăpa niciodată de coronavirus? Avertismentul oamenilor de știință

Nu vom mai scăpa niciodată de coronavirus? Avertismentul oamenilor de știință

Nu vom mai scăpa niciodată de coronavirus? Avertismentul oamenilor de știință

Oamenii de știință avertizează că, pe viitor, coronavirusul ar putea deveni parte din viața noastră: COVID-19 ar putea să reapară în fiecare an în sezonul rece, la fel ca gripa. În prezent, peste 90.000 de oameni sunt infectați în întreaga lume, iar numărul deceselor a depășit 3000.

În vreme ce în Coreea de Sud, Italia și Iran numărul celor infectați este în creștere, în China situația începe să se stabilizeze. 

Însă oamenii de știință avertizează că noul coronavirus ar putea să nu dispară niciodată și să devină o viroză sezonieră, ca răcelile sau gripa.

Aceste afecțiuni virale apar în fiecare iarnă, nu se poate scăpa de ele, iar oamenii nu dezvoltă imunitate la ele pentru că sunt în continuă schimbare.

“Dacă analizăm celelalte virusuri din familia coronavirusurilor, care sunt virusuri respiratorii pe care le știm de 50 de ani, acestea sunt sezoniere”, spune pentru The Telegraph profesorul John Oxford, de la Universitatea Queen Mary din Londra. “Sunt niste răceli commune, probabil sunt câteva mii de oameni infectați acum în Anglia. Dacă Covid-19 va urma acest tipar, rămâne de văzut, însă eu bănuiesc că da”.

“Coronavirusul va fi cu noi pentru o vreme”, spune și Dr Amesh Adalja, un expert în boli de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore.

Citeste si: Cum se tratează coronavirus. Medicamentele și remediile care ameliorează simptomele
 

Oameni de știință din întreaga lume lucrează acum la un vaccin, însă nici acesta nu garantează că vom scăpa de coronavirus, pentru că ar putea suferi mutații în viitor și vaccinul nu va mai fi eficient.

Acest lucru se întâmplă în cazul gripei, care are atât de multe tulpini, încât vaccinul trebuie să se schimbe în fiecare an pentru a fi eficient. Cu toate astea, nici vaccinul nu oferă protecție sută la sută.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni