ß
  • PRO TV
  • Coronavirus: Niciun caz de coronavirus confirmat în România. Câte persoane sunt în carantină și izolate la domiciliu

Coronavirus: Niciun caz de coronavirus confirmat în România. Câte persoane sunt în carantină și izolate la domiciliu

Coronavirus: Niciun caz de coronavirus confirmat în România. Câte persoane sunt în carantină și izolate la domiciliu

Panica mondială provocată de coronavirus a ajuns și în România, fiind alimentată și de zeci de știri false care circulă pe internet. Pentru a liniști populația, Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat luni seara că nu există, cel puțin până în acel moment, niciun caz confirmat de coronavirus pe teritoriul României.

Totuși, o parte din români, speriați de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul unei pandemii, au luat cu asalt supermarketurile și și-au făcut provizii serioase. “Aseară nu mai era nicio conservă în Lidl-ul de la noi din zonă”, povestea cineva pe Facebook.

Șeful DSU, Raed Arafat a făcut apel la populaţie să nu dea crezare informaţiilor neverificate cu privire la coronavirus.

"Ştiri false au apărut multe. De câteva zile noi tot rugăm populaţia să nu dea crezare site-urilor de Facebook şi site-urilor care nu sunt verificate. De oriunde citesc informaţia, întotdeauna să o verifice pe site-urile oficiale - Ministerul Sănătăţii, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne. În niciun caz să nu creadă toate informaţiile care circulă şi care nu sunt verificate", a afirmat Arafat.

Coronavirus: câte persoane sunt în carantină și autoizolate în România

Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, luni seară, într-o conferinţă de presă, că în România există aproximativ 4.000 de locuri de carantină pentru persoanele care ar putea fi infectate cu coronavirus.

"Avem la dispoziţie undeva în jur de 4.000 de locuri de carantină la nivel naţional - o cifră confortabilă având în vedere situaţia în care ne aflăm. Locurile de spitalizare sunt în jur de 2.500 de paturi în toate secţiile şi spitalele de boli infecţioase din România, iar din acestea, 95 sunt paturi de terapie intensivă", a spus Costache.

Pe de altă parte, Costache a declarat că în momentul de faţă, sunt izolate la domiciliu aproximativ 1.000 de persoane, scrie Agerpres.

Şeful Departamentului pentru Situaţîi de Urgenţă, Raed Arafat, a adăugat că în Bucureşti se află în carantină două persoane sosite din Wuhan şi şase venite din Japonia, de pe vasul Diamond Princess. El a menţionat că acestea nu prezintă simptome.

De asemenea, în judeţul Dolj se află în carantină opt persoane sosite din zona Lodi. În Galaţi alte trei persoane au fost introduse în carantină duminică seara. 

Refuzul de auto-izolare, pedepsit inclusiv închisoarea de la 6 luni la 2 ani

Dacă deocamdată oamenii sunt rugaţi în cele mai multe cazuri să se auto-izoleze la domiciliu, în cazul în care situaţia se agravează ar putea fi obligaţi. Un eventual refuz poate însemna inclusiv închisoarea de la 6 luni la 2 ani.

O eventuală izolare colectivă poate fi impusă doar de Comitetul Naţional pentru Situaţîi de Urgenţă. Este compus din peste 20 de miniştri şi directori de instituţii care pot decide intrarea unor localităţi în carantină. Inclusiv a Capitalei, dacă e nevoie. Nimeni nu ar intra sau ieşi, nici măcar cei care se ocupa cu aprovizionarea oraşelor respective cu produse alimentare.

Măsuri de prevenție în România

 

Desi în România nu există deocamdată niciun caz confirmat de coronavirus, fluxul intens de pasageri spre şi dinspre Italia impune luarea tot mai multor măsuri preventive, scriu stirileprotv.ro.

Marcel Vela, ministrul de Interne: “Se vă institui o linie telefonică, dedicată apelanţilor care solicita informaţîi referitoare la infecţia cu coronavirus. Am făcut apel să luaţi informaţîi doar din surse oficiale.”

Raed Arafat, secretar de stat: “La acest moment, pentru apeluri se sună la 112. S-a vorbit acum că o să fie o linie specială care vă fi creată sub coordonarea Ministerului Sănătăţîi. În secunda în care asta este funcţională, pentru informare, atunci se sună acolo. Dar dacă la unul îi este rău, cu simptome, tot la 112.”

 

Copiii, mai puțin afectați de coronavirus
 

Managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, a declarat, luni seară, că persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la infectarea cu coronavirus, în timp ce copiii sunt mai puţîn expuşi la acesta, scrie AGERPRES.

 

"Este un virus care atacă în special persoanele în vârstă. Copiii sunt mai puţîn expuşi la acesta", a precizat Streinu-Cercel, într-o conferinţă alături de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţîi, Victor Costache, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi şeful Departamentului pentru Situaţîi de Urgenţă, Raed Arafat.

 

Italia: 7 morți și 229 de cazuri confirmate

Regiunile cele mai afectate de epidemia provocată de noul coronavirus în Italia sunt Lombardia, la graniţa cu Elveţia, şi Veneto, la graniţa cu Slovenia, fiind de asemenea vizate Piemont, care se învecinează cu Franţa, şi Trentino-Tirolul de Sud, la graniţa cu Austria.

Numărul de cazuri de contaminare cu noul coronavirus a rămas stabil luni în Italia la 229 de cazuri, a anunţat Angelo Borrelli, în cadrul unei conferinţe de presă.

Coronavirus: China anunţă 71 de noi decese, un bilanţ în scădere

China a anunţat marţi 71 de noi decese cauzate de coronavirus, fiind cel mai scăzut bilanţ prezentat zilnic de mai bine de două săptămâni, numărul de decese la nivel naţional fiind de 2.663, relatează AFP.

Comisia naţională de sănătate a raportat, de asemenea, 508 de noi cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, toate, cu excepţia a nouă cazuri fiind depistate în provincia centrală Hubei, unde epidemia a început în decembrie. Bilanţul la nivel naţional privind noi cazuri de infectare anunţat luni indica 409 cazuri. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni