ß
Este deja bine cunoscut faptul că implanturile dentare sunt cea mai performantă și durabilă soluție de reconstruire a danturii, însă există unele situații în care tratamentul nu poate începe decât după ce este realizată o procedură medicală numită “adiție osoasă”.
În majoritatea cazurilor, acest procedeu este necesar atunci când pacientul a pierdut un dinte cu mult timp în urmă.
Adiția osoasă are ca scop refacerea volumului și a densității osoase care au scăzut substanțial odată cu pierderea dintelui.
Pentru a putea insera implanturile dentare necesare, specialistul va trebui să se asigure că stabilitatea și funcționalitatea fiecărui dinte artificial vor fi optime, motiv pentru care osul în care urmează a fi introduse trebuie să poată susține perfect masticația.
Atunci când unul sau mai mulți dinți se desprind, indiferent de cauză, osul se va resorbi din cauza faptului că nu mai susține o rădăcină funcțională.
Tocmai de aceea, atunci când a trecut ceva timp de la pierderea dintelui, adiția de os se va impune dacă specialistul va fi de părere că densitatea și volumul actual al osului nu sunt suficiente pentru a susține unul sau mai multe implanturi dentare de calitate superioara.
Cum se micșorează volumul osos?
Deși nu este o intervenție stomatologică deosebit de complexă, adiția osoasă va implica timp suplimentar de vindecare și costuri în plus, motiv pentru care este de evitat.
Cauzele pierderilor osoase sunt variate, așadar descoperă, în rândurile ce urmează, detaliile și recomandările medicale referitoare la procedura de adiție osoasă. Iată câteva dintre cauzele principale ce duc la scăderea volumului osos:
- Desprinderea unui dinte și neînceperea imediată a unui tratament cu implant dentar. În urma extracțiilor dentare sau a pierderii dinților din varii cauze, spațiile rămase libere provoacă modificarea cantității osoase, motiv pentru care trebuie să apelezi cât mai curând la tratamentele cu implanturi dentare.
Organismul va putea opri procesul de resorbție osoasă din zona respectivă numai în momentul în care va fi determinat să susțină rădăcina artificială inserată.
- Parodontoză. Această gravă afecțiune a țesuturilor din cavitatea bucală are un efect puternic asupra osului care susține întreaga dantură.
Boala parodontală poate duce la desprinderea dinților, iar procesul de resorbție osoasă va începe imediat după. În acest caz, procedura de adiție osoasă se va impune înaintea tratamentului cu implanturi dentare.
- Diverse infecții la nivelul osului sau țesutului gingival. Unele infecții pot eroda, de-a lungul timpului, osul maxilar sau mandibular într-un mod foarte agresiv, fapt ce va face obligatorie procedura de adiție de os.
- Traumatisme. Loviturile primite la nivelul feței pot avea repercusiuni negative asupra danturii și a caracteristicilor țesutului osos din zona feței.
- Înaintarea în vârstă. Începând cu o anumită vârstă, organismul nu mai poate susține o funcționare perfectă a componentelor cavitații bucale, motiv pentru care unele situații vor impune această procedură pentru a permite montarea implanturilor dentare.
Ce beneficii asigură procedura de adiție osoasă?
- Adiția de os va asigura consolidarea țesutului osos, iar susținerea va fi optimă;
- Te ajută să redobândești un aspect natural la nivelul gingiei;
- Crește longevitatea dinților naturali care au suportat efectele gingivitei sau ale bolii parodontale;
- Îmbunătățește vizibil fizionomia în cazul resorbției osoase cauzate de vârstă, paradontoză sau traumatisme în zona feței.
Absolut toți specialiștii recomandă vizitarea cabinetului stomatologic de cel puțin 2 ori pe an pentru a putea ține sub control sănătatea dentară și pentru a depista și trata orice afecțiune încă din stadiul incipient.
Astfel, dacă vrei să te bucuri de specialiști cu experiență și o tehnică medicală de ultimă generație, programează chiar azi o vizită la clinica stomatologică Dental Excellence!