ß
Mihai Bobonete a pregătit 12 întrebări nebune pentru quiz show-ul Pe Bune?! așa că, în această seară, de la 22:30, pregătiți-vă să încheiați ziua cu o oră de râs.
Costi Diță și Cosmin Natanticu sunt și ei gata pentru cele mai trăsnite răspunsuri și, fiecare dintre ei și-a ales câte un coechipier pe măsură. Cosmin o va avea alături pe Geanina Ilieș, iar Costi a pariat pe Cătălin Zmărăndescu.
Geanina Ilieș: „Am râs mult, ne-am distrat și am dezbătut serios fiecare subiect. Băieții sunt ca un dicționar și au câte o explicație logică pentru fiecare răspuns, chiar dacă este corect.. sau nu.
Oricum, eu jucam și înainte, de acasă, și totul părea mult mai ușor. În platou simți presiunea, mai ales că oamenii pentru care joci sunt chiar în spatele tău și nu vrei să-i dezamăgești.”
Cătălin Zmărăndescu: „A fost o experiență grozavă, alături de adevărații oameni de stand-up din România. Am râs până aproape să leșin, dar până la urmă am învățat ceva: nimic din ce ar trebui să fie logic nu este, iar lumea este plină de idei trăsnite.”
Nu uita că poți și tu să faci parte din provocare și să răspunzi la întrebările trăsnite din quiz show-ul Pe Bune?! Intră pe pebune.protv.ro, răspunde LIVE la întrebări și poți câștiga premii săptămânale. Fii Pe bune?! parte din show.
Pe bune?! – o demență de concurs.
Gallery