Citeste mai mult despre:
Divertisment,
Potrivit Associated Press, doi parlamentari din Suedia au nominalizat-o pe tânăra activistă la premiul Nobel pentru Pace 2020.
Doi parlamentari din Suedia au nominalizat-o pe adolescenta suedeză şi activista Greta Thunberg la premiul Nobel pentru Pace 2020.
Hakan Svenneling și Jens Holm, membri ai Partidului Stângii din Suedia, au spus luni că Thunberg “a muncit din greu pentru a-i face atenţi pe politicieni la crizele climatice” şi “a-i determina să acţioneze pentru reducerea emisiilor şi pentru respectarea Acordului de la Paris”, ceea ce, în cazul ei, reprezintă un gest de a face pace.
Vestea e una extraordinară, după ce Greta a avut parte și de o mulțime de critici. De la președintele Donald Trump, care a numit-o “profet al sfârșitului lumii” până la Jeremy Clarkson, un celebru prezentator britanic care a calificat-o pe Greta Thunberg drept “o puștoaică răsfățată”.
Greta Thunberg, la doar 17 ani, a încurajat elevii să lipsească de la şcoală pentru a se alătura protestelor prin care cerea acţiuni rapide de schimbare legate de climat, o mişcare care s-a răspândit şi în afara Suediei, către naţiunile Europei şi în toată lumea. Mai mult, a înfiinţat Fridays for Future, mişcare ce a inspirat alţi tineri din o mulțime de țări să militeze pentru mediu.
A fost diagnostică cu Asperger, o afecțiune din spectrul autismului. ”Este un dar faptul că sunt diferită. Mă ajută să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Nu cred imediat toate minciunile, sunt capabilă să citesc printre rânduri. Dacă aș fi fost ca toată lumea, nu aș fi început greva de la școală, de pildă”a declarat Greta în diferite rânduri.
PE PROTV PLUS PUTEȚI VEDEA PROFILUL DE CELERITATE AL VEDETELOR PREFERATE DIN STRĂINĂTATE:
FOTO: GETTY