• PRO TV
  • (P) 7 motive pentru care este bine ca orice copil să învețe limba engleză

(P) 7 motive pentru care este bine ca orice copil să învețe limba engleză

(P) 7 motive pentru care este bine ca orice copil să învețe limba engleză

Doar dacă ne gândim la faptul că majoritatea joburilor bune au, printre cerințe, cunoașterea limbii engleze la un nivel cel puțin mediu, constatăm locul important pe care îl ocupă această limbă străină în zilele noastre. Cu siguranță că lucrurile vor evolua, astfel că, în viitor, limba engleză va fi absolut necesară

Gândindu-te la viitorul micuțului tău, iei în considerare, încă de pe acum, acest lucru. Pe lângă avantajul profesional, mai există și alte motive pentru care merită să-i ghidezi pașii copilului tău către cunoașterea limbii engleze. Iată care sunt acestea:
 
Stimularea vocabularului
 
Deși copiii nu repetă cuvintele auzite, aceștia le aud și le memorează. Vocabularul dezvoltându-se astfel, micuții vor scrie și se vor exprima mai clar în viitor. În plus, copiii aflați la o vârstă fragedă au capacitatea de a înțelege și de a vorbi două limbi simultan. 
 
De aceea, cărțile în engleză pentru copii reprezintă o metodă excelentă de a le stimula inteligența și creativitatea. Începe cu lecturi simple și crește pe parcurs gradul de dificultate! Îi poți da copilului tău exact aceeași carte, prima versiune fiind în română și a doua în engleză. După o perioadă, ați putea asculta împreună un audiobook, astfel încât cel mic să învețe pronunția cuvintelor.
 
Nu uita că alegerea cărților nu se face ținând cont doar de categoria de vârstă pentru care a fost creată. Lasă-l pe micuț să decidă ce-i place, deoarece astfel interesul lui va crește.

Dezvoltarea abilităților sociale
 
Lecțiile de engleză predate în grup vor ajuta copilul să treacă peste timiditate și îl vor învăța ce presupune lucrul în echipă. Totodată, abilitățile de comunicare se vor dezvolta, datorită interacțiunii cu ceilalți și participării la conversații.
În cadrul unor astfel de ședințe, se lucrează deseori în perechi înainte de a oferi răspunsurile finale și, astfel, copilul tău se poate oferi voluntar pentru diverse activități. În acest mod, și încrederea în sine va crește treptat.

Obținerea mai multor oportunităţi de carieră
 
Deoarece limba engleză este folosită peste tot, aceasta oferă numeroase oportunități de carieră pentru cei care o cunosc la un nivel avansat. Când copilul tău va crește, va putea studia la o facultate din străinătate, lucru care îl va ajuta ulterior să obțină apoi un job mai bine plătit. 

Formarea auzului și a accentului
 
Aflându-se în perioada în care descoperă lumea înconjurătoare, copilul tău învață mult mai ușor lucruri noi. Mintea sa poate reține o cantitate mare de informații și dacă învață engleză, își va îmbunătăți rapid auzul și modul de pronunție a cuvintelor în această limbă. De asemenea, își poate dezvolta și un accent nativ.

Creșterea motivației
 
Deși învățarea limbii engleze este pentru cel mic un fel de joacă, această activitate îl poate ajuta să obțină note mai bune la școală și să devină o persoană ambițioasă. Tot procesul prin care trece îl va face să descopere faptul că rezultatele vin cu răbdare și consecvență. Pe lângă asta, va înțelege că nu se întâmplă nimic rău dacă faci greșeli și că e nevoie să continui pentru a putea evolua.

Îmbunătățirea gramaticii
 
Engleza, spre deosebire de limba română, nu este fonetică. Cuvintele nu se scriu așa cum se aud, există litere care se dublează și grupuri de litere care se pronunță diferit. Un copil va putea însă să distingă toate aceste detalii rapid și va reține și diferențele între sensurile cuvintelor din engleza britanică și cea americană.
 
Dezvoltarea gândirii

Timpul petrecut pentru aprofundarea unei limbi străine îți poate ajuta micuțul să devină mai inteligent. Motivul este faptul că acesta va trebui să depună efort de fiecare dată când va studia. Astfel, capacitatea de concentrare și capacitatea de luare a deciziilor vor crește semnificativ.
 
Ține cont de faptul că micuții învață cel mai rapid engleză prin cântece și povești. Astfel, vă puteți uita la emisiuni împreună sau, în cazul în care timpul nu este atât de generos, poți apela la serviciile unui profesor care oferă meditații. Indiferent de decizie, asigură-te că îl faci pe cel mic să se simtă confortabil. Urmând aceste sugestii, vei vedea că apar rezultate!
 
 
  

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni