Cu toate ca se poate spune ca si-a facut norocul cu vocea ei, Aura Urziceanu a fost ursita de mica sa aiba sansa. Ca sa o fereasca de rele si de ghinion, parintii au pus in practica o traditie romaneasca veche de cand lumea: si-au vandut fata!
A cantat cu legende ale jazz-ului precum Duke Ellington si Ella Fitzgerald si este aplaudata la scena deschisa de o lumea intreaga. Succesul l-a construit prin talent si prin munca, dar si cu ajutorul oamenilor dragi. Faptul ca a crescut intr-o lume muzicala, a ajutat-o sa faca muzica pentru o lume intreaga. Aura Urziceanu a mostenit talentul de la bunici si de la tata, cu totii violonisti extraordinari. Dar cu toate ca i-au oferit mediul potrivit pentru a creste frumos, parintii au vrut sa o impace pe Aura si cu soarta. Pentru ca ei mai pierdusera inainte de nasterea Aurei un fiu, au decis sa puna in practica un obicei aducator de noroc. Mai precis, mama a vandut-o pe Aura bunicii, in schimbul unei sume simbolice de zece bani.
Astazi se poate spune ca Aura este intr-adevar o artista norocoasa. Talentul ei e recunoscut in zeci de tari, iar in viata personala este la fel de implinita.