ß
Loredana Groza își promovează concertul de la București direct din India. Artista a pozat într-un Sari indian, accesorizată cu bijuterii înflorate.
Deși nu o copiază ad literam pe Madonna, Loredana se apropie tot mai mult de look-ul starletei. În trecut, această apropiere de artista internațională a făcut-o să reacționeze, spunând că are stilul ei.
Sigur, asta ar fi putut fi valabil acum 10 ani, însă azi Lori pare sora geamănă a Madonnei.
Și dacă mai aveați dubii, e suficient să vedeți ultimele trei postări de pe Instagram ale româncei, care se relaxează în India.
„Un Sari mă face să mă simt ca un straniu mix între un sex simbol și o zeiță pioasă”, a scris Lori îm dreptul acestei fotografii.
Artista, care la 11 aprilie 2020 susține un concert aniversar la Sala Palatului – Agurida XX – a ales să-și promoveze evenimentul chiar din India.
În trecut, Madonna de România a fost acuzată că împrumută elemente din stilul Madonnei și al lui Lady Gaga. Agurida a explicat, într-un interviu acordat Perfecte.ro, că acest lucru nu putea fi posibil.
“Stilul Zaga exista dinaintea stilului GaGa. A început odată cu lansarea albumului Zig-Zagga Extravaganza, în 2004. Nimic nu e nou sub soare și mă bucur de orice comparație cu această mare artistă care este Madonna, dar țin să spun că sunt, totuși, Loredana și am experimentat în decursul timpului poate tot la fel de mult ca și ea”, a spus Loredana.
Fotografii: @loredanagroza/Agerpres/Getty
Vezi și VIDEO: Loredana le răspunde celor care îi critică pozele sexy
Gallery