ß
Dr. Costin Militaru este singurul medic român care este specializat în folosirea canabisului pentru tratarea mai multor tipuri de afecțiuni, inclusiv cancerul.
În contextul în care, de câteva luni, mai mulți politicieni fac eforturi pentru a legaliza consumul medicinal de canabis în România, am vrut să aflăm care este părerea unui medic.
Așa l-am întâlnit pe Dr. Costin Militaru, singurul medic din România care a absolvit The Medical Cannabis Institute din SUA, specializându-se în tratamentele ce au la baza canabisul. Costin Militaru a absolvit, în 2004, și Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.
În prezent, printre altele, medicul oferă consultanță pacienților care se pot trata în țările în care sunt disponibile tratamentele cu marijuana.
Urmăriți, în materialul video de mai sus, interviul integral cu medicul Costin Militaru.