ß
În urmă cu mai puțin de o săptămână, Ducii de Sussex au anunțat, prin intermediul paginii lor de Instagram, că doresc să se retragă din postura de membrii seniori ai Familiei Regale.
Meghan Markle și Prințul Harry au afirmat că vor munci pentru a deveni independenți financiar și că o vor susține și sprijini în continuare pe Regina Elisabeta, urmând să se mute, cel mai posibil, în Canada.
Din câte se pare, Ducii de Sussex au luat această decizie fără a se consulta cu nimeni, presa din Marea Britanie notând că Regina nu a fost întrebată dacă acesta este un pas care trebuie făcut, ci ea doar a fost anunțată că Meghan și Harry renunță la rolul lor din sânul familiei regale.
Mai mult decât atât, jurnaliștii britanici sunt de părere că Meghan Markle “l-a furat” pe Prințul Harry și că prin felul ei de a fi a “reușit” să îi alunge din jurul ei pe toți apropiații ei și ai lui Harry, inclusiv pe familiile lor.
La doar câteva zile după ce Ducii de Sussex au anunțat că părăsesc familia regală, cei de la Profimedia Images au făcut publice câteva fotografii în care apare Regina Elisabeta. Din câte se pare, pozele au fost realizate chiar în după-amiaza zilei în care Meghan Meghan și Prințul Harry au postat pe Instagram decizia lor.
În imagini, Regina Elisabeta își conduce mașina prin Sandringham și nu pare foarte afectată de informațiile pe care le-a aflat.
Vezi și: Romanii cu care si Regina Angliei se mandreste
Gallery