În ultimul an, Justin Bieber a trecut prin clipe de coșmar. Mulți l-au acuzat că se droghează , însă adevărul este altul. Cântărețul a fost tratat pentru depresie, fară să știe exact cauza, până când medicii au decoperit că suferă de boala Lyme. Mai mult, acesta a fost infectat și cu mononucleoză, denumită și “boala sărutului”.
Justin Bieber și-a anunțat fanii de pe Instagram că a fost diagnoticat cu boala Lyme, cauzată de mușcătura de căpușă infectată cu bacteria Borrelia burgdorferi.
Depistată la timp, boala Lyme se poate trata cu succes cu antibiotice, însă cu cât e descoperită mai târziu, cu atât efectele asupra organismului pot fi mai grave. În lipsa unui tratament, boala Lyme poate afecta pielea, articulațiile, sistemul nervos, inima sau creierul.
Mononucleoza, cel mai adesea transmisă de virusul Epstein-Barr, nu este o boala atât de gravă și trece adesea de la sine. Simptomele ei sunt similare cu ale unei răceli mai serioase.
Justin Bieber a scris despre problemele sale de sănătate pe Instagram, însă acestea vor fi prezentate amplu într-un dcumentar în 10 episoade pe canalul sau de Youtube, începând cu 27 ianuarie.
“Oamenii tot spuneau că Justin Bieber arată ca naiba, că e pe amfetamină, însă nu și-au dat seama că am fost disgnosticat recent cu boala Lyme. Și nu doar atât, dar am suferit și de mononucleoză cronică – lucruri care mi-au afectat pielea, funcțiile creierului, energia și sănătatea în general. (…) Au fost doi ani grei, dar cu tratamentul potrivit sper să înving aceasta boală incurabilă și să revin mai puternic ca niciodată”, a scris Justin Bieber pe Instagram.
Justin Bieber a mai vorbit, în trecut, despre starea sa, fară să dea însă detalii. ”Am vrut să vă țin la curent, sper că veți rezona cu ceea ce mi se întâmplă acum. Mă zbat de multă vreme. Pur și simplu, mă simt deconectat și ciudat”, a scris Justin Bieber lângă o fotografie cu el, managerul Scooter Braun și Kanye West.
”Îmi revin întotdeauna, așa că nu sunt îngrijorat, doar voiam știți și voi și să vă cer să vă rugați pentru mine. Dumnezeu are încredere, iar rugăciunile noastre chiar dau rezultate”, a adăugat el.
Justin Bieber nu este singura vedetă care suferă de boala Lyme. Bella Hadid, fratele și mama ei - toți au luptat cu aceasta afecțiune. Și Avril Lavigne și Shania Twain au suferit din cauza bolii Lyme.
Gallery