ß
Femeia care a fost o inspirație pentru Jennifer Lopez în filmul Hustlers a declarat război companiei care a produs pelicula.
Samantha Barbash, dansatoarea la bară a cărei poveste reală a inspirat realizarea filmului Hustlers, a amenințat producătorii peliculei cu un proces de zeci de milioane de dolari. Femeia spune că aceștia i-au folosit povestea fără acord și că au distorsionat adevărul.
Ea a solicitat în instanță daune de 40 de milioane de dolari, scrie TMZ, pe motiv că imaginea ei a fost grav afectată. Samantha Barbash susține că filmul conține date eronate, cum ar fi scena în care Ramona Vega (personajul principal) creează substanțe ilegale în casa în care locuia cu copilul ei.
Citește și: Jennifer Lopez, imagini hot de la filmările pentru Hustlers
Dansatoarea a explicat că a fost contactată de producătorii filmului înainte de începerea filmărilor, iar aceștia i-ar fi cerut detalii despre modul în care și-a păcălit foștii clienți. Totodată, spune Samantha, aceștia i-ar fi cerut acordul pentru folosirea poveștii sale, însă ea a refuzat.
Filmul a fost realizat, totuși, și a generat încasări de aproape 158 de milioane de dolari la nivel global. Dacă va câștiga procesul, Samantha Barbash va lua o parte însemnată din câștigurile filmului.
Procesul deschis de dansatoarea la bară nu o vizează pe Jennifer Lopez, care intrepretează rolul principal în film. Pârâtă este firma ei de producție cinematografică, Nuyorican Productions.
Fotografii: Vertical Entertainment
Vezi și VIDEO: Profil de celebritate - Jennifer Lopez
Gallery