Diana Sar e fotomodel de 10 ani, așa că aparițiile ei în social media nu sunt o joacă de copii. Ședința foto realizată de Vali Bărbulescu (FERMA) demonstrează că actrița din VLAD are niște arme secrete.
Sexy și enigmatică, băiețoasă, cu pantaloni, bretele portocalii și nimic sub ele, cam astea au fost ingredientele amestecate de Vali Bărbulescu pentru a ne-o prezenta pe Diana Sar altfel de cum o știam.
Actrița din VLAD a fost machiată special pentru acest proiect de make-up artist Delia Tudose, cunoscută și ea pentru pictorialele sexy.
„Mulțumiri și iubire tuturor”, a scris Diana Sar pe Instagram în dreptul unei fotografii din cadrul proiectului foto.
Diana Sar a surprins și cu ținuta spectaculoasă pe care a purtat-o la Elle Style Awards. Inspirată de Marilyn Manson, actrița din serialul VLAD a apărut cu sânul stâng la vedere pictat în așa fel încât ai fi zis că e sfârtecat.
Alături de INNA și Ana Baniciu, Diana Sar a avut una dintre cele mai îndrăznețe ținute la evenimentul monden.
Diana Sar, care o joacă pe Roxana în VLAD, a dezvăluit într-un interviu acordat PROTV.RO că viața ei s-a schimbat odată cu apariția în serial. Actrița ne-a mărturisit cum evoluează personajul ei în sezonul 2 și care este cea mai amuzantă scenă pe care a filmat-o.
„Personajul meu în sezonul 2 evoluează, vedem o mică maturizare. De fapt.. mi-aș fi dorit mai mult. Într-adevăr, și în relația cu Vlad sunt momente în care se simte că Roxana a devenit un pic mai mult femeie, față de cum era în primul sezon, mai mult copilă. Decide să ierte, ceea ce e o dovadă de maturitate. Știu că noi avem deviza Cine iubește, nu iartă, dar aici e vorba de iertare între membrii familiei”, a spus actrița.
Vezi și VIDEO: Diana Sar și Seredinschi, duet de excepție
Gallery